Corupție în Franța. Ministrul culturii şi fostul director Renault, judecaţi
- Teodora Vitan
- 23 iulie 2025, 10:30
Sursa foto: facebookJudecătorii de instrucție din Paris au dispus trimiterea în judecată a ministrului francez al Culturii, Rachida Dati, și a fostului director Renault-Nissan, Carlos Ghosn, pentru corupție și trafic de influență, într-un dosar început în 2019.
Rachida Dati și Carlos Ghosn, trimiși în judecată
Rachida Dati este acuzată că a primit 900.000 de euro între 2010 și 2012, sub forma unui contract de consultanță cu filiala RNBV, fără să desfășoare o activitate reală, perioadă în care era europarlamentar și avocată.
Dosarul vizează suspiciuni de lobby ilegal în Parlamentul European. Carlos Ghosn, aflat în Liban și vizat de un mandat internațional de arestare, urmează să fie judecat pentru abuz de încredere și abuz de putere, într-un caz în care Renault s-a constituit parte civilă.

Carlos Ghosn. Sursa foto:facebook
Rachida Dati, susținută politic în ciuda acuzațiilor
În ciuda trimiterii în judecată, Rachida Dati va rămâne în guvern, potrivit unor surse apropiate președintelui Emmanuel Macron. „Președintele Republicii a luat act de decizia de trimitere a Rachidei Dati în fața tribunalului penal. Întrucât trimiterea în judecată nu constituie o condamnare, ea își va continua activitatea în guvern”, a transmis un apropiat al șefului statului.
O primă audiere este programată pe 29 septembrie, iar procesul ar putea avea loc după alegerile municipale din martie 2026. Dati a fost pusă sub acuzare încă din iulie 2021, după ce anterior a beneficiat de statutul de martor asistat. Procurorii consideră că plata primită ar fi putut masca o activitate de influențare a politicii europene în favoarea grupului Renault-Nissan.
Dati acuză o manevră politică: „Nu o să le dau și celălalt picior”
Ministrul Culturii a respins cu vehemență acuzațiile și a susținut că dosarul este folosit politic în contextul alegerilor municipale din 2026, dar și al celor legislative parțiale din circumscripția a 2-a din Paris, pe care Dati o are în vedere.
Ea a calificat situația drept o „instrumentalizare rușinoasă” a justiției. Invitată la LCI, Dati a declarat: „Încearcă să mă pună în genunchi, dar nu o să le dau și celălalt picior”. Potrivit presei franceze, ofensiva judiciară apare cu doar câteva zile înainte de o reuniune crucială a partidului Les Républicains, care urmează să desemneze candidatul pentru o circumscripție strategică din Paris, unde Rachida Dati este deja primar, scrie afp.