China reprezintă a 20-a piață de desfacere pentru țara noastră, cu o valoare totală a exporturilor de 746 milioane de euro în 2018.

Ca dinamică, potrivit analiștilor KeysFin, avansul este de peste 360% în comparație cu anul 2008.
Cele mai exportate produse de afacerile românești sunt mașini, aparate, echipamente electrice și dispozitive mecanice (inclusiv turbine, motoare), în valoare de 328 milioane de euro, reprezentând 44% din totalul exporturilor către China.

Lemnul, 146.000.000 de euro

Pe locul doi se află produsele din lemn, exclusiv mobilier, în valoare de 146 milioane de euro și însumând 20% din totalul articolelor exportate către China, iar pe locul trei instrumentele și aparatele optice, foto, medico-chirurgicale, în valoare de 57,6 milioane de euro, constituind 8%.

Locurile patru și cinci sunt ocupate, în această ordine, de materialele plastice și din cauciuc, în valoare de 50,4 milioane de euro și 7% din total și respectiv metalele comune (cupru, fontă, fier, oțel, aluminiu) și articole din acestea, în valoare de 44 milioane de euro și 6% din total.

Impactul investițiilor chineze

Dintre cele peste 2.200 de companii cu acționariat chinez, 2.120 au pondere directă, majoritară, de peste 50%, potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice. Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitorii chinezi a depășit 1,3 miliarde de lei în anul 2018.

NU RATAȚI ultimul număr din CAPITAL

București, ținta principală

Principalele sectoare cu investiții directe majoritare chineze, grupate după cifra de afaceri sunt: comerțul (810 milioane de lei, 62%), industria prelucrătoare (413 milioane de lei, 31%) și hoteluri și restaurante (45 de milioane de lei și 3% din total).

Cei mai mulți investitori chinezi din România aleg Capitala, astfel că, din punct de vedere geografic, Bucureștiul conduce cu o cifră de afaceri de 470 de milioane de lei, care constituie 36% din total, fiind urmat de județele Hunedoara, cu cifra de afaceri de 404 milioane de lei și 31% din total, și, pe locul 3, Ilfov, cu 233 milioane de lei de lei și 18% din total.

Cu toate acestea, China nu se numără printre cei mai mari investitori străini direcți din România, iar valoarea investițiilor chineze a fost mai mică de 100 de milioane de euro în 2018, potrivit metodologiei Băncii Naționale a României (BNR).

Un impact dificil de cuantificat

Potrivit analiștilor KeysFin impactul indirect poate deveni major, în pofida faptului că relațiile comerciale sau investițiile străine directe par să fie limitate și să protejeze România din punct de vedere economic.
Un efect imediat s-a resimțit asupra Bursei de la București al cărei rulaj a scăzut în ultimele zile, în contextul în care bursele europene majore și cele americane au înregistrat scăderi pe linie, din cauza temerilor investitorilor legate de impactul Coronavirusului.

Mai mult, până acum au fost anulate mai multe evenimente internaționale, precum Mobile World Congress, eveniment de amploare globală la care urmau să participe mai multe companii de IT din România.

La nivel internațional, China este a doua economie a lumii și contribuie cu 20% la PIB-ul global, iar perturbările la nivelul lanțului de producție și distribuție sunt inevitabile. Deja peste 90% dintre cele mai mari 1.000 de companii americane au anunțat impact direct pe lanțul de aprovizionare.

Calcule

Odată afectat canalul de distribuție, managerii caută alternative fiabile pentru furnizorii chinezi și se uită la companii din Brazilia, Mexic, India, Chile sau Columbia pentru electronice, materiale plastice sau îmbrăcăminte.

Pe de altă parte, analiza KeysFin menționează că economia chineză decelera de dinainte de epidemie, de la 7% în 2017, la 6,1% în 2019, estimând că impactul economic al coronavirusului (COVID-19) va fi direct proporțional cu perioada și geografia răspândirii virusului, cel mai probabil urmând să fie cuprins între 3 și 5 puncte procentuale.

Notă: analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au în structura acționariatului o participație chineză directă, majoritară (peste 50%).

Datele au fost extrase în februarie 2020.