Coronavirus bagă frica în români. Cum a ieșit la cumpărături o vedetă TV? Avea pe cap o...
- Dragos Manea
- 12 aprilie 2020, 10:02
De mai bine de o lună, în România s-a instaurat starea de urgență, cauza fiind pandemia de Coronavirus, care deja a făcut peste 200 de victime.
Radu Vâlcan, celebrul prezentator al emisiunii „Insula Iubirii” care de mai bine de câțiva ani se află în topul preferințelor românilor, se numără printre vedetele din România care preferă să fie în siguranță și tratează toată situație cu un maxim de seriozitate, tocmai din frica de a nu se îmbolnăvi, scrie Cancan.
Orice ieșire în oraș, fiind permise doar ieșirile absolut necesare și doar cu declarație pe propria răspundere care atestă locul în care oamenii se deplasează, nu trebuie tratată ca o plăcere, ci ca o nevoie.
Pe lângă declarația pe propria răspundere, oamenii sunt nevoiți să poarte atât mască, cât și mânuși, pentru a diminua șansa contractării virusului de pe diferite suprafețe cu care ar putea intra în contact.
Radu Vâlcan știe că nu este o glumă așa că s-a adaptat foarte bine vremurilor în care trăim. Vedeta TV a fost nevoită să iasă la cumpărături pentru a-și asigura strictul necesar, dar a făcut acest lucru respectând întocmai indicațiile autorităților. Prezentatorul a fost surprins de paparazi purtând și mască și mânuși, în timp ce ieșea dintr-un supermarket. Ba chiar mai mult, acesta purta pe cap și o șapcă menită să împiedice particulele de praf de a se așeza în păr.
S-ar părea că s-a aprovizionat destul de bine judecând după sacoșele pe care le ținea în mâini și cu care s-a îndreptat către parcare, pentru a le pune în portbagajul mașinii.
În timp ce se afla în Republica Dominicană pentru filmarea unui nou sezon din Insula Iubirii, atât Radu cât și restul echipei a fost testat pentru noul Coronavirus, rezultatele fiind negative.
„Așa cum ar trebui să fie peste tot în lume și aici lucrurile sunt luate foarte în serios. Suntem monitorizați în permanență, iar la cel mai mic semn de boală ești transportat la spital pentru investigații. Din fericire, toată lumea este sănătoasă. Vă doresc multă înțelepciune, putere și încredere”, a scris Radu Vâlcan