Corneliu Vadim Tudor susţine că a votat "răul cel mai mic"

Corneliu Vadim Tudor susţine că a votat "răul cel mai mic"

Preşedintele Partidului România Mare (PRM), Corneliu Vadim Tudor, a afirmat duminică după ce şi-a exprimat dreptul de vot în al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor că a ales "răul cel mai mic", relatează Agerpres.

"Era de la sine înţeles că îmi respect angajamentul. Am votat cu răul cel mai mic, după o expresie consacrată din decembrie 2000, când aşa-zisa intelectualitate dizidentă a votat împotriva mea, dar a venit răul cel mare peste această ţară", a declarat Corneliu Vadim Tudor, la Şcoala 150 din Capitală, unde a votat împreună cu soţia şi cele două fiice.

El consideră că dacă în străinătate "nu pot vota, datorită restricţiilor legale, câteva zeci de mii de români, aşa ceva nu schimbă cu nimic situaţia".

Corneliu Vadim Tudor susţine că a cerut în urmă cu câteva zile repetarea alegerilor pentru că ar fi intrat în posesia unui eşantion de liste suplimentare din primul tur de scrutin şi în anumite zone 50% dintre votanţi ar fi votat pe aceste liste.

"S-a furat în special de la mine. Dar, haide să zic că aşa a vrut Dumnezeu, să nu fiu eu preşedinte, dar un cuvânt greu de spus am şi eu măcar pentru integritatea teritorială a României" a mai spus Vadim Tudor.