Coreea de Nord delirează: putem lansa lovituri preventive împotriva Statelor Unite

Coreea de Nord delirează: putem lansa lovituri preventive împotriva Statelor Unite

Coreea de Nord are puterea de a lansa "lovituri preventive" împotriva SUA, a avertizat ministrul său de Externe, într-o nouă reacţie la exerciţiile militare anuale comune ale Coreii de Sud şi SUA, relatează AFP.

Exerciţiile, care au început luni, prezintă un caracter "provocator fără precedent" şi pot declanşa un război, a apreciat Ri Su-yong, la Conferinţa pentru dezarmare de la Geneva.

"Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) nu poate decât să-şi întărească capacităţile de disuasiune nucleară pentru a face faţă ameninţării crescânde a SUA", a menţionat el.

"Acum, RPDC are puterea de a descuraja SUA şi de a lansa lovituri preventive dacă va fi necesar", a adăugat ministrul.

Phenianul foloseşte constant această retorică războinică atunci când au loc tradiţionalele exerciţii militare comune efectuate în fiecare an de SUA şi Coreea de Sud.

Seulul şi Washingtonul afirmă că aceste exerciţii sunt pur defensive, dar Phenianul le percepe ca preludiul unei invazii.

Coreea de Nord a efectuat de luni o serie de tiruri cu rachete în mare şi a promis "lovituri nemiloase" împotriva SUA şi a Coreii de Sud, care şi-au început exerciţiile militare comune anuale.

Până în prezent, Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare, în 2006, 2009 şi 2013, notează AFP.