Copilul dispărut din județul Constanța, găsit mort. UPDATE

Copilul dispărut din județul Constanța, găsit mort. UPDATE

Polițiștii constănțeni continuă verificările, la Pecineaga, și pe o rază de 5 kilometri, pentru găsirea lui Iulian Alexandru Bițică, minorul, în vârstă de 8 ani, care a dispărut în data de 2 noiembrie, din fața casei, unde se juca singur dându-se pe role. Pe de altă parte, părinții copilului vor fi supuși testului cu detectorul de minciuni.

UDDATE ora 11:00 Oficial de la IPJ Constanța. "Minorul în vârstă de 8 ani dat dispărut în data de 2 noiembrie a.c. a fost găsit, în jurul orei 8.30, de către 2 paznici aparținând fermei care folosește bazinele, în primul bazin, trupul plutind sub suprafața apei, fiind vizibilă o parte a capului.

Menționăm faptul că cercetările și căutările în acest bazin nu au fost sistate până acum. În bazinul la care facem referire a fost introdusă apă din al doilea bazin, pentru a dilua stratul de mâl format pe fundul bazinului și în care era posibil sa fi rămas prins trupul neînsuflețit. În cursul zilei de astăzi urma să se acționeze cu o pompă submersibilă pentru secarea definitivă a bazinului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului municipal Mangalia în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului".

Ne puteți urmări și pe Google News

 

UPDATE ora 9:30 Copilul, de 8 ani, din Pecineaga dispărut din comuna Pecineaga, județ Constanța, sâmbătă, 2 noiembrie, a fost găsit, mort. Trupul micuțului a fost descoperit în primul bazin de reziiduri animale al complexului de porci de la marginea comunei.

Este bazinul de dejecții, cu capacitate de 50.000 mc care, începând de luni dimineață a fost golit cu ajutorul pompelor de mare procurate de ISU Dobrogea. Primul bazin fusese însă reumplut, după finalizarea cautărilor. Astăzi dimineața, cadavrul unui copil a fost văzut de doi paznici, plutind la suprafața apelor reziduale. Potrivit ISU Dobrogea, pompierii se deplasează pentru "recuperare cadavru copil, dispărut în data de 2 noiembrie  din localitatea Pecinaega, în zona bazinului 1"

Iulian Alexandru Bițică, de 8 ani, din comuna Pecineaga, județ Constanța este dat în urmărire națională încă de sâmbătă, 2 noiembrie, când a fost dat dispărut de către tatăl său. După ce, în ultimele cinci zile, peste 150 de polițiști și voluntari au căutat copilul, peste 50 de polițiști din cadrul structurilor IPJ Constanța-Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul Rutier, Poliția municipiului Mangalia, Secția 3 Rurală Mangalia- au efectuat și astăzi cercetări pentru stabilirea împrejurărilor dispariției și depistarea minorului.

În cursul acestei zile s-au reverificat toate traseele posibile a fi fost urmate de minor. S-a procedat la reaudierea tuturor persoanelor care au tranzitat localitatea în vederea identificării de aspecte noi care pot conduce la depistarea minorului. S-au verificat toate mașinile care au trecut prin zonă, ajungându-se tocmai la Babadag, în județul Tulcea, sau la Cuza Vodă în județul Constanța. Toate activitățile sunt efectuate în prezența câinelui de urmă pentru verificarea tuturor pistelor vizate de anchetă.

Având în vedere că în timpul audierilor au prezentat declarații contradictorii, mai ales cele referitoare la orele când l-au văzut ultima dată pe copil, ori sâmbătă dimineață, ori sâmbătă după amaiză, părinții lui Iulian vor fi supuși, mâine, testului poligraf. Mai mult, deși tatăl neagă vehement, fost lui soție l-a acuzat că el ar fi dat copilului, cuiva, cu bună stiință.  Testarea la detectorul de minciuni va avea loc la IPJ Tulcea.

Timp de trei zile, Iulian Alexandru a fost căutat și în bazinele cu dejecții animale ale unui complex de porci de la marginea comunei Pecineaga. Pompieri din Constanța, Tulcea și Călărași au acționat, cu pompe de mare putere, pentru extragerea reziduurilor din bazine, câte 50-60.000 mc. A fost căutat chiar și ajutorul unor năvod special. După golire,, pompierii, echipați cu costume de cauciuc, au luat la picior fundul bazinelor. La căutări au participat și efective ale Jandarmeriei Constanța, de la Garda de Coasta, care au venit cu un sonar precum și scafandri de la Agenția Română de Salvare Vieți Omenești pe Mare (ARSVOM).