Copiii ambasadorilor care reprezintă Republica Moldova vor primi bani lunar

Copiii ambasadorilor care reprezintă Republica Moldova vor primi bani lunarRepublica Moldova. Sursa foto: pixabay.com

Republica Moldova. Copiii ambasadorilor care reprezintă Basarabia urmează să primească bani în fiecare lună. Limita de vârstă va fi însă de 23 de ani. Este vorba despre o prevedere a proiectului de modificare a Legii cu privire la serviciul diplomatic, ce a fost elaborat de câțiva deputați PAS și votat de Parlamentul de la Chișinău la prima lectură.

Tinerii care vor primi, lunar, 700 de euro, trebuie să fi eligibili din mai multe puncte de vedere. Astfel, ei trebuie să fie necăsătoriți și să urmeze studii preșcolare, primare, secundare generale sau profesionale, medii de specialitate, superioare, învățământ de zi în afara granițelor Republicii Moldova.

Bani pentru copiii ambasadorilor ce reprezintă Republica Moldova

Politicienii care au avut această inițiativă legislativă au afirmat că, în acest moment, 123 de copii cu vârsta între unu şi 23 de ani se află în misiunile diplomatice. Iar introducerea noului alineat va costa lunar bugetul de stat până la 1,72 milioane de lei pe lună sau peste 20 de milioane de lei anual.

lei moldovenesti

Lei moldovenesti. Sursa foto: Arhiva EVZ

Noua prevedere legislativă se referă la perioada plasării copiilor în instituțiile de învățământ din afara țării, conform condițiilor stabilite de Executivul condus de Dorin Recean.

Ce prevede proiectul de lege

Respectivul proiect de lege include și modificări ce vizează politica de cadre, prin reglementarea angajării personalului în instituțiile serviciului diplomatic prin contracte de prestare de servicii. Obiectivul este de a mări mobilitatea pentru realizarea unor sarcini ocazionale și determinate, atât în cadrul ministerului, cât și în misiuni diplomatice sau oficii consulare peste hotare.

Alte prevederi din proiectul de lege fac referire la abilitățile, competențele și capacitățile necesare pentru ocuparea unei funcții din zona diplomației.

Totodată, este inclusă posibilitatea retrogradării sau lipsirii de rang diplomatic pentru persoanele care nu mai activează, dar care au încălcat legislația. Această măsură are ca scop menținerea unui nivel ridicat de calitate în rândul diplomaților, după cum notează libertv.md.