Salariul unui europarlamentar. Suma încasată de politicienii care ne reprezintă la Bruxelles
- Ionel Sclavone
- 8 iunie 2024, 12:53
Parlamentul European (PE) este o adunare transnațională ai cărei membri sunt aleși prin vot direct de cetățenii celor 27 de țări UE. Fiecare europarlamentar primește un salariu fix, același, dar și o serie de beneficii. La nivel european, în 2024, vor fi aleși 720 de reprezentanți.
La fiecare cinci ani, cetățenii Uniunii Europene își aleg reprezentanții în structurile de conducere de la Bruxelles și Strasbourg. În acest an, alegerile pentru PE se desfășoară între 6 și 9 iunie.
Salariul unui membru în Parlamentul European
Funcția de europarlamentar implică o serie de responsabilități, stabilite la Bruxelles, remunerate pe măsură. Fiecare politican promovat în Parlamentul European primește un salariu, același pentru toată lumea. Nivelul veniturilor sunt reglementate de articolul 10 din Statutul deputaților în Parlamentul European.
Salariul nui europarlamentar este stabilit la 38,5% din salariul de bază al unui judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Concret, acesta încasează 7.853 de euro, lunar, În plus, pe lângă salariu, europarlamentarii primesc diurne, gratuități și tot felul de alte beneficii.
Fiecare beneficiază de câte 5.000 de euro, sumă forfetară, destinată funcționării birourilor parlamentare și achiziției de birotică. Aici intră computerele, telefoane, abonamente la internet etc. Acești bani nu sunt justificați cu documente. Însă, cheltuielile pot fi verificate de controale financiare.
De asemenea, membrii în Parlamentul European încasează câte 350 de euro lunar pentru diferite cheltuieli, sub formă de diurnă.
Indemnizație la finalul mandatului
La finalul mandatului din Parlamentul European, eurodeputații au dreptul și la o indemnizație de tranziție. Aceștia bani sunt plătiți în intervalul de timp în care își caută un nou loc de muncă. De menționat că suma este plătită, în funcție de mandate, pentru o perioadă de până la doi ani.
Mai mult, dacă un europarlamentar se angajează pe un salariu mai mic, Parlamentul European îi plătește diferența până la nivelul indemnizației pe care a avut-o.
După împlinirea vârstei de 63 de ani, europarlamentarii care au deținut mandate complete pot opta pentru pensie. Iar suma primită nu este deloc de neglijat. Un membru în Parlamentul European are dreptul al o pensie de aproximativ 5.500 de euro. Aceasta fără a mai socoti alte drepturi similare pe care le poate încasa în țara de origine.
Alegerile pentru Parlamentul European
Pe 9 iunie, românii sunt chemați să voteze viitorii europarlamentari care ne vor reprezenta pentru următorii cinci ani, la Bruxelles. Votul pentru PE se poate da în orice secție amenajată de autoritățile române, atât în țară cât și în străinătate. Nu există restricții pentru românii care doresc să-și exercite acest drept la alegeri
Singura condiție impusă, prin legislația electorală, este ca alegătorii să prezinte un act de identitate emis de autoritățile române, valabil.
Partidele înscrise în cursa electorală pentru Parlamentul European își dispută un număr de 33 de locuri.