CONTESTAȚIILE în dosarele PENALE, subiect FIERBINTE în Comisia Iordache
- Sorana Pătra șcu
- 26 martie 2018, 10:45
Comisia condusă de Florin Iordache urmează să finalizeze, pe 26 martie, ultimele modificări la legile justiției înainte că acestea să între în Senat pentru votul final.
Concret, una dintre aceste modificări ale art. 54 alin. (11) din Legea 304/2004, care stabileste numarul de judecatori in completele care vor judeca contestatiile la masurile preventive si la camera preliminara, scrie Independentajustitiei.wordpress.com
În prezent, textul prevede numai un judecator: „(11) Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format dintr-un judecător.”
Totuși, pentru că CCR a declarat acest articol neconstituțional pentru ca textele se suprapuneau (se introdusese un al treilea alineat care relua tezele din primele doua alineate, in timp ce unul dintre ele fusese uitat in vigoare), textele trebuiau corectate. Odata intoarse legile in Comisie, PSD+ALDE au venit cu un amendament la acest articole prin care sa creasca, de la unul la trei, numarul de judecatori din complet.
„(11) Contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la judecătorii şi tribunale se soluţionează în complet format din 3 judecători, dacă legea nu prevede un număr mai mare“, prevedea amendamentul PSD+ALDE.
Textul este mai mult decat binevenit, acesta crescand sansele unei judecati corecte pentru orice persoana ce face contestatie (e una cand un judecator se uita la un dosar si alta cand o fac trei). Mai mult, dat fiind faptul ca e vorba despre contestatii la camera preliminara, unde se judeca legalitatea probelor si a urmaririi penale, e si normal ca numarul de judecatori sa fie de cel putin 3, exact cat va avea si numarul de judecatori din completele de apel.
Citește mai multe AICI