Conte, acuzat că și-a ajutat „clienții” de la Vatican și după ce a devenit premier!

Conte, acuzat că și-a ajutat „clienții” de la Vatican și după ce a devenit premier!

Chiar și în vremurile (de tristă amintire. evident) în care Liga lui Salvini se afla la guvernare în Italia, iar Mișcarea 5 Stele încă mai poza într-un partid populist, premierul Giuseppe Conte era văzut ca un pro-european.

De fapt, se pare că pe el îl voia președintele Mattarella (alt mare european) când a somat alianța dintre Mișcarea 5 Stele și Liga lui Salvini să propună un tehnocrat în 24 de ore. Despre activitatea lui Conte înainte de 21 mai 2018 (dată la care a fost propus să conducă noul Guvern) se cunoșteau prea puține lucruri. Ultimele informații apărute în presa internațională arată, însă, că puțin cunoscutul profesor de drept privat din Florența nu era chiar străin de manevrele financiare dubioase pentru care politicienii italieni au devenit faimoși în întreaga lume. Nu vă gândiți, Doamne ferește, că ar fi vorba de Mafie. Tehnocratul Giuseppe Conte pare să fi avut de-a face cu banii sfințiți ai Vaticanului.

Potrivit unui articol publicat de Financial Times, cu numai câteva săptămâni înainte de a deveni premier, specialistul în drept privat Giuseppe Conte ar fi fost angajat pentru a acorda consultanță Fiber 4.0, un grup de investiții implicat în lupta pentru controlul companiei italiene de telecomunicații Retelit.Foarte interesant este că cel mai mare investitor din Fiber 4.0 (40 la sută din acțiuni) era Fondul de oportunități globale Athena condus de Raffaele Mincione, în care Secretariatul Vaticanului plasase 200 de milioane de dolari. Amploarea implicării lui Conte în această afacere nu a fost cunoscută până când poliția nu a luat la bani mărunți puternicul secretariat de stat al Vaticanului, cea mai puternică birocrație centralizată a Bisericii Catolice, dar și sursa de finanțare a fondului Fiber 4.0. Să ne întoarcem, însă, la afacerea Retelit și la implicarea lui Conte. În aprilie 2018, grupul Fiber 4.0 fusese învins în lupta pentru controlul companiei de telecomunicații. Pentru a încerca să răstoarne rezultatul, Fiber 4.0 l-a angajat pe Conte în calitate de consultant legal. Să fi contat în această alegere faptul că, la vremea respectivă, despre Conte se vorbea cu insistență ca posibil ministru, dacă nu chiar șef al Guvernului?

Pe 14 mai, așadar cu câteva săptămâni înainte de formarea Guvernului, Conte a transmis Fiber 4.0 sfatul său: singura modalitate de a răsturna votul ar fi o intervenție a Guvernului prin „puterea de aur”, instrument care permite Executivului să impună companiilor considerate strategice, cum ar fi telecomunicațiile, să urmeze anumite linii directoare sau să facă anumite alegeri. În mai puțin de o lună, Conte a devenit prim-ministru și într-unul din primele consilii de miniștri, surpriză mare, s-a decis chiar exercitarea „puterii de aur” asupra Retelit, exact așa după cum le sugera „expertul” Conte clienților săi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Repubblica a vorbit imediat despre conflictul de interese în care se afla premierul. Conte a răspuns că nu a participat la ședința în care s-a decis folosirea „puterii de aur” și a respins toate acuzațiile. Mai ales că, în final, consorțiul Fiber 4.0 nu a reușit să profite de acțiuniea Guvernului. Deși scandalul pare să fi izbucnit din nou, Conte a refuzat să răspundă la noile întrebări adresate de Financial Times, dar a respins printr-o declarație acuzațiile de conflict de interese și a afirmat că nu era conștient de faptul că printre finanțatorii Fiber 4.0 se afla și secretariatul Vaticanului.

La rândul său, omul de afaceri Mincione a declarat că folosirea „puterii de aur” a Guvernului nu l-a făcut „să piardă sau să câștige nici măcar un ban” și că numirea lui Conte în Guvern și acuzația de conflict de interese „a fost doar ghinion”. Membrii consorțiului rival cred, însă, altceva. Unul dintre administratorii fondului care a reușit să obțină controlul asupra Retelit, Gianluca Ferrari, a declarat pentru Financial Times că astfel de incidente riscă să dăuneze credibilității Italiei.