Consiliul Naţional Secuiesc coace ceva în plină molimă! S-a ajuns până la Bruxelles

Consiliul Naţional Secuiesc coace ceva în plină molimă! S-a ajuns până la Bruxelles

Reprezentanţii Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) au solicitat recent prelungirea termenului stabilit pentru colectarea de semnături în vederea susţinerii iniţiativei privind regiunile naţionale.

În acest sens a fost redactată o scrisoare, care a fost trimisă mai-marilor Comisiei Europene de la Bruxelles, conform unui comunicat de presă.

Concret, a fost solicitată prelungirea cu şase luni a termenului colectării de semnături pentru susţinerea iniţiativei cetăţeneşti privind regiunile naţionale.

Comunicatul remis miercuri şi Biroului de la Bucureşti al Agenţiei ungare de Presă MTI a aminit că a mai rămas doar o lună până la expirarea termenului colectării a unui milion de semnături de susţinere a acestei iniţiative.

Iniţiativa a fost semnată online până în prezent de 250 de mii de cetăţeni europeni, iar strângerea semnăturilor pe suport de hârtie nu este posibilă din cauza epidemiei de coronavirus.

Acest motiv a fost invocat pentru a explica autorităţilor de la Bruxelles că ritmul de colectare a semnăturilor a încetinit. Asta în timp ce colectarea în cazul semnăturilor pe suport de hârtie practic a fost oprită.

În scrisoarea adresată Comisiei Europene, CNS a solicitat două termene şi a amintit că până la termenul stabilit anterior de CE, respectiv până la data de 7 mai, colectarea semnăturilor continuă.

Semnăturile de suţinere pot fi trimise onlie, pe adresa nemzetiregiok.eu, iar  iniţiatorii demersului trebuie să strângă până pe 7 mai 2020 un milion de semnături cel puţin din şapte ţări membre ale UE.

În caz contrat, dorinţa lor nu va putea să ajungă pe masa mai-marilor de la Bruxelles. Scopul acestei iniţiative cetăţeneşti europene este adoptarea unui act legislativ în vederea sprijinirii regiunilor care se diferenţiază din punct de vedere naţional, etnic, cultural, religios şi lingvistic de celelalte regiuni care le înconjoară.

Ne puteți urmări și pe Google News