Congres PSD: 7 candidați oficiali pentru conducerea partidului

Congres PSD: 7 candidați oficiali pentru conducerea partidului

O parte din filialele județene ale PSD au anunțat marți, candidații pe care îi susțin în alegerile din Congresul extraordinar din 10 martie pentru o funcție de vicepreședinte național al partidului. Lista finală a candidaților va fi stabilită, vineri, într-o ședință lărgită a partidului care precede Congresul de sâmbătă care va avea loc la Sala Palatului din București.

La Congres sunt scoate la concurs 16 funcții de vicepreședinte (8 femei și 8 bărbați), fotoliul de președinte executiv al partidului și cel de secretar general.

Organizaţia PSD Arad îi va susţine pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai partidului pe Mihai Fifor, ministrul Apărării Naţionale, şi pe Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

PSD Buzău îl susține pe preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, pentru o funcţie de vicepreşedinte PSD.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, care este şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Sibiu, a anunţat, ieri, că va candida pentru una dintre funcţiile de vicepreşedinte.

PSD Olt și Dolj îi susțin pe Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, și pe Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale.

PSD Brăila îl propune vicepreședinte pe fostul premier Mihai Tudose.

Surse din cadrul organizației PSD București au spus EVZ că, cel mai probabil, primarul Capitalei, Gabriela Firea, și primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, vor fi susținuți pentru câte o funcție de vicepreședinte.

Pentru funcția de președinte executiv al PSD, a doua funcție din ierarhia PSD, singura propunere oficială este Marian Neacșu, secretarul general al PSD, susținut de organizațiile județene PSD Dolj, Mehedinți și Bacău.