Ce îşi doresc femeile PSD: jos Udrea, Roberta, Monica şi Sulfina. Rovana Plumb, aleasă liderul femeilor PSD
- Adam Popescu
- 10 octombrie 2010, 18:49
Femeile din PSD se opun creşterii vârstei de pensionare, solicită paritate la funcţii cu bărbăţii, dar le atacă dur pe femeile de la partidele rivale, democrat-liberalele Elena Udrea, Roberta Anastase, Monica Iacob-Rizi şi Sulfina Barbu. Mesajele au fost lansate, astăzi, când Rovana Plumb, singura candidată de altfel, a fost aleasă preşedinte al organizaţiei de femei PSD, cu unanimitate de voturi.
"Astăzi statul nu mai ocroteşte familia, statul jefuieşte. Să punem capăt acestui regim Băsescu-Boc. Un regim care-i condamnă pe români să muncească până mor. Cu toţii am văzut frauda din parlament la legea pensiilor. Noi femeile social-democrate îi cerem Robertei Anastase să demisioneze. Ne-am săturat de acest regim "BUBA": Băsescu-Udrea-Boc-Anastase", a strigat de la tribună Rovana Plumb, şefa femeilor social-democrate.
Discursul înflăcărat a smuls ropote de aplauze şi scandări: "Spargeţi BUBA, spargeţi BUBA". Preşedintele PSD Victor Ponta a compeltat şi el de la tribună lista neagră a femeilor de la PDL cu Sulfina Barbu şi Monica Iacob-Rizi. "Când e vorba de furat sau de minţit, la PDL e egalitate de şanse", a conchis Victor Ponta.
- Bancul zilei cu Liviu Dragnea: Cine n-are femei să-şi cumpere
Paritate la funcţii Femeile social-democrate îşi doresc reducerea vârstei de pensionare. "Nu suntem de acord cu creşterea vârstei de pensionare la femei. Nu este adevărat că Uniunea Europeană ne-a cerut acest lucru. Este o altă minciună a acestui regim Băsescu-Boc care condamnă femeile să muncească până mor", a afirmat Rovana Plumb, şefa femeilor social-democrate. "60 de ani trebuie să fie limita maximă de activitate pentru femeile care nu mai vor să muncească. În acelaşi timp femeile care vor să-şi continue activitatea şi după 60 de anis ă fie încurajate", a susţinut-o şi Lia Ardelean preşedintele organizaţiei de femei din PC. Aceasta s-a plans şi de "slaba reprezentare". "Încă nu suntem egale cu bărbaţii. Mai sunt mulţi paşi de făcut", a afirmat şefa femeilor conservatoare arătând spre modelul parlamentului european unde femeile sunt mai numeroase. Acelaşi model a inspirit-o şi pe Norica Nicolai, europarlamentar şi vicepreşdinte PNL, invitată la Congresul organizaţiei de femei din PSD. Norica Nicolai le-a îndemnat pe social-democrate să lupte pentru "paritate" de funcţii cu bărbaţii. "Dacă secolul trecut a fost secolul emancipării, secolul acesta trebuie să fie secolul parităţii. Umăr la umăr, alături de bărbaţii, vom lua deciziile. Bărbaţii au cauzat criza, femeile trebuie să o resolve dar împreună cu bărbaţii. Suntem femei care am ajuns în viaţa publică prin noi înşine", a afirmat europarlamentarul PNL. Norica Nicolai şi-a încheiat discursul cu o maximă care a stârnit hohote de satisfacţie şi aplauze frenetice: "Cel mai bun bărbat pentru o slujbă este o femeie". Congres fără "păruială" pentru şefia femeilor din PSD Rovana Plumb şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de şefă a femeilor din PSD. Ea va candida fără contracandidat, având astfel toate şansele să rămână preşedinte al organizaţiei de femei. "De ce trebuie sa fie un contracandidat? Miza congesului trebuie sa fie solutiile pe care le propunem, nu competiţia internă. Competiţia trebuie să fie cu celelalte partide", a explicat pentru EVZ Rovana Plumb miza alegerilor cu un singur candidat. 10 soluţii pentru femei şi familie Programul pe care organizaţia de femei îl vor lansa la congres se va numi "10 soluţii pentru femei şi familie". "Acest program va fi pus pe masa guvernului PSD încă din prima zi de activitate", a declarat Rovana Plumb. La Congresul femeilor din PSD participă Victor Ponta, preşedintele PSD, Adrian Năstase, vicepreşedinţii Ecaterina Andronescu, Robert Negoiţă, Ioan Chelaru, Nicu Bănicioiu, preşedintele TSD şi secretarul general Liviu Dragnea. Dragnea, fotografii în grup cu femeile din PSD Până la începerea congresului, Liviu Dragnea, cel care remarca în urmă cu o săptămână, la Congresul TSD, că în partid sunt "foarte multe fete bune", s-a fotografiat încântat cu grupurile de delegate social-democrate. Asta s-a întâmplat până în momentul în care în sală şi-a făcut apariţia Adrian Năstase. Acesta a reuşit să mute întreaga atenţie femeilor din PSD care l-au copleşit cu cereri de fotografii. Rovana Plumb este europarlamentar PSD şi conduce organizaţia de femei din 2005. La acea vreme funcţia a fost aprig disputată. La congresul din 2005, în spatele femeilor din PSD se luptau bărbaţii Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Ambii încercau să-şi impună controlul asupra organizaţie şi supremaţia în partid. În timp ce Năstase susţinea candidatura Rovanei Plumb, Geoană, în calitate de preşedinte al PSD se bătea pentru Ana Birchall. Atunci a câştigat candidatul pentru care Adrian Năstase a negociat voturile femeilor din congres.