Conflictul din Libia: S-a ajuns la un acord privind o "încetare a focului permanentă"
- Ovidiu Drugă
- 26 octombrie 2020, 03:00
Taberele din conflictul din Libia au semnat un armistiţiu naţional şi permanent cu "efect imediat", după cinci zile de negocieri la Geneva, organizate sub egida ONU. Iat[ ce scrie La Libre Belgique.
Părţile libiene au ajuns la un acord de încetare a focului permanentă în toată Libia. Această realizare reprezintă o cotitură importantă spre pace şi stabilitate în Libia", a arătat Misiunea de sprijin a ONU în Libia (Manul), care a retransmis semnarea acordului.
Semnarea acordului, organizată în sala Palatului Naţiunilor Unite de la Geneva care este folosită pentru reuniunile obişnuite ale Conferinţei pentru dezarmare, a durat circa zece minute şi a fost urmată de aplauze.
Părţile libiene ca şi Stephanie Williams, şefa interimară a Manul, purtau toţi măşti din cauza regulilor sanitare legate de Covid-19.
"Sunt onorat să mă aflu printre dumneavoastră astăzi pentru a asista la un moment care va rămâne în istorie", a afirmat dna Williams, după semnarea la care a asistat şi directoarea generală a ONU la Geneva, Tatiana Valovaya.
"Ţin să vă felicit pentru ce aţi realizat aici. A fost nevoie de mult curaj. V-aţi reunit pentru binele Libiei, pentru poporul vostru ca să luaţi măsuri concrete pentru a pune capăt suferinţelor sale", a continuat ea, în limba arabă.
"Drum lung şi dificil"
Aruncată în haos de la căderea în 2011 a regimului lui Muammar Gaddafi, Libia este sfâşiată astăzi între două puteri rivale: Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, şi autorităţile din est aliate cu mareşalul Khalifa Haftar, omul forte al estului susţinut de o parte a Parlamentului ales şi de preşedintele său, Aguila Saleh. Fiecare e sprijinit de susţinători internaţionali.
În ultimele săptămâni, negocierile interlibiene s-au accelerat în vederea definirii la Geneva a condiţiilor unei încetări a focului durabile.
"Drumul a fost lung şi dificil uneori. Patriotismul vostru a permis să se avanseze şi să se ajungă la un acord de încetare a focului", a indicat trimisa ONU pentru Libia.
"Sper că acest acord va contribui să se pună capăt suferinţelor poporului libian şi sperăm că va permite persoanelor deplasate şi refugiaţilor, din interiorul şi exteriorul ţării, să se întoarcă acasă şi să trăiască în pace şi securitate", a spus ea.
Luptele din Libia au făcut sute de morţi şi au determinat fuga a zeci de mii de persoane.
"E încă mult de lucru"
Luptele din Libia au făcut sute de morţi şi au determinat fuga a zeci de mii de persoane.
Pentru populaţie, epuizată de lupte şi divizari, această încetare a focului permite o geană de speranţă.
"Sper că generaţiile viitoare de libieni vor considera acordul de astăzi o primă etapă curajoasă şi esenţială pentru ajungerea la o rezolvare globală a crizei libiene, care a durat prea mult", a subliniat dna Williams.
"Avem mult, mult de lucru în zilele şi săptămânile viitoare pentru a pune în practică angajamentele acordului", a mai arătat ea.
Miercuri, ea a anunţat în faţa presei acorduri pe mai multe măsuri concrete decise de beligeranţi, precum "deschiderea căilor terestre care leagă toate regiunile şi oraşele din Libia", cu "dispozitive de securitate comune".
Înalta responsabilă a ONU a mai arătat că cele două părţi au convenit de asemenea să crească producţia de petrol, cerând comandanţilor lor "să lucreze cu reprezentanţii National Oil Corporation (NOC, companie publică) pentru a propune o restructurare a marilor instalaţii petroliere".
https://www.lalibre.be/international/afrique/conflit-en-libye-les-parties-s-accordent-sur-un-cessez-le-feu-permanent-5f92ae799978e23139749c70
Traducere: Rador