Conflict DUR între Putin şi Merkel. "Sunt serioase divergenţe"
- Costin Iliescu
- 17 octombrie 2014, 09:37
"Serioase divergenţe" există încă în privinţa crizei ucrainene între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, a declarat vineri dimineaţa purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la puţin timp după întâlnirea dintre cei doi lideri de la Milano, unde are loc summitul Europa-Asia.
"Există încă serioase divergenţe în legătură cu geneza conflictului intern din Ucraina şi cauzele profunde a ceea ce se petrece în prezent" în această ţară, a afirmat Peskov la finalul convorbirilor care au durat două ore şi jumătate şi care s-au încheiat mult după miezul nopţii, după cum relatează agenţiile de presă ruse.
Dmitri Peskov a precizat că, în cursul întâlnirii lor, Vladimir Putin şi Angela Merkel au discutat probleme legate de aplicarea şi respectarea acordurilor de la Minsk, care au permis instituirea unui armistiţiu în estul Ucrainei, în cadrul convorbirilor punându-se accent pe necesitatea finalizării procesului de dezangajare a părţilor implicate în conflict. Preşedintele rus şi cancelarul german au discutat şi problema gazului, în contextul disputei dintre Moscova şi Kiev ca urmare a deciziei din luna iunie a Gazprom de a întrerupe livrările către Ucraina.
Liderul de la Kremlin, care participă pentru prima dată la summitul Europa-Asia, urmează să se întâlnească vineri la Milano cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, ultima lor întrevedere având loc la sfârşitul lunii august în capitala belarusă, Minsk. Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi se va desfăşura în prezenţa mai multor lideri europeni, între care cancelarul Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron, şeful guvernului italian Matteo Renzi şi preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso. Se aşteaptă ca situaţia din Ucraina şi dosarul gazului să fie din nou abordate în cadrul acestor discuţii.