CONFLICT ARMAT pentru locul de parcare

CONFLICT ARMAT pentru locul de parcare

Victima răfuielii din stradă a fost împuşcată de atacatori cu gloanţe modificate.

Atacul violent în urma căruia un bucureştean a fost împuşcat pe o stradă din Popeşti-Leordeni a pornit de la o ceartă pe un loc de parcare. Criminaliştii au descoperit că atacatorii au folosit arme neletale, dar au tras cu muniţie modificată. Un ofiţer a declarat, pentru EVZ, că astfel de gloanţe pot fi letale. Conflictul a început miercuri, în jurul orei 15.00. Un tânăr care venea la o sală de forţă a observat că locul său de parcare era ocupat de un BMW. Martorii spun că aceasta a început să se certe cu şoferul BMW-ului şi cu doi bodyguarzi ai sălii. Disputa verbală a degenerat după ce şi-au făcut apariţia "vreo şase sau opt inşi cu cagule pe faţă, înarmaţi cu pistoale şi bâte", susţin martorii.

  • DEZVĂLUIRI ŞOC. 54 DE FOCURI DE ARMĂ ÎN TRAFIC. Bărbat împuşcat cu un glonţ modificat. Doi bodyguarzi, reţinuţi 

Aceştia au vrut să-i dea o lecţie celui care a blocat parcarea şi au tras nu mai puţin de 54 de gloanţe. Autoturismul BMW în care s-a refugiat şoferul şi bodyguarzii sălii a fost ciuruit. Un glonţ i-a străpuns toracele şoferului şi l-a lovit în plămân. Plin de sânge, el a fost luat de atacatori şi abandonat în curtea spitalului "Bagdasar-Arseni". Medicii l-au operat şi l-au stabilizat. Tentativă de omor Conflictul de la marginea Capitalei se stinsese deja atunci când la faţa locului şi-au făcut apariţia poliţiştii Secţiei 26, aflaţi în apropierea incidentului. Cei doi bodyguarzi găsiţi în BMW au fost audiaţi de un procuror de la Parchetul Tribunalului Ilfov. Aseară, acesta încă audia persoane care au avut legătură cu acest caz. Printre ei, membrii ai clanurilor Sportivilor şi Cămătarilor. "Sunt rude îndepărtate sau cunoscuţi cu membrii celor două grupări", a declarat un ofiţer. Procurorul a întocmit dosar penal pentru tentativă de omor.