Concurs de fizică. Premiu - vizită la Roma

Concurs de fizică. Premiu - vizită la Roma

Un concurs cu tema "Fizica în următorii 100 de ani", destinat exclusiv elevilor de liceu, propune ca premiu o vizită la Institutul de Fizica Particulelor Frascati, din Roma.

Elevii care doresc să participe la concurs trebuie să scrie un eseu de maximum cinci pagini, în care să prezinte, plecând de la fizica modernă, cum văd ei fizica în viitor. Altfel spus, se cere un scenariu al următorilor 100 de ani, cât mai realist, în care să fie înşirate descoperirile şi progresele ştiinţifice la care ne putem aştepta, precum şi impactul lor asupra societăţii umane. Vizita la Roma va avea loc în perioada 7-10 februarie 2011. Câştigători vor fi doi sau trei elevi de liceu din România, cărora li se va oferi sponsorizare totală (drum, cazare, masă) şi acces la un Masterclass de Fizică Modernă la laboratorul Frascati. Condiţii:

- participantul să fie elev de liceu; - eseu de maximum 5 pagini, limba română, cu diacritice; - nu se admit lucrări de echipă; - termenul limită de trimitere a eseurilor: 15 noiembrie; - adresa de email la care trebuie trimis eseul: concurs@stiintaazi.ro; - mai multe detalii la acest link; - organizator site-ul StiintaAzi şi o firmă românească.

Elevii vor fi întâmpinaţi în Italia de un cercetător român al Institutului Frascati, Cătălina Curceanu. Aceasta conduce un grup de cercetare în domeniul fizicii nucleare, iar, ca hobby, scrie articole de popularizare ştiinţifică pentru www.evz.ro, Accent Montreal şi Zig Zag Român Canadian. Recent, a fost numită personalitatea anului în domeniul cercetării, la gala celebrităţilor România - Italia.

Ne puteți urmări și pe Google News