Concediul medical în 2026. Schimbări importante privind plata primei zile pentru anumite categorii de pacienți
- Mădălina Sfrijan
- 22 aprilie 2026, 13:48
Solicitare concediu medical. Sursa foto: Arhiva EVZ
Camera Deputaților a aprobat proiectul de lege care introduce excepțiile de la regula privind neplata primei zile de concediu medical. Acestea sunt valabile pentru mai multe categorii de pacienți. Potrivit anunțului făcut ministrului Alexandru Rogobete pe Faebook, măsura vizează corectarea unei prevederi intrate în vigoare la începutul lunii februarie.
Concediul medical în 2026. Ce schimbări legislative vor fi aplicate pentru pacienții cronici
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a explicat că modificarea legislativă vine după mai multe încercări de corectare a situației prin intermediul Guvernului.
„Am încercat să corectăm inechitatea generatǎ cu prima zi de concediu medical neplatitǎ, rapid, prin ordonanţă de urgenţă în Guvern. Nu a trecut. Nu am renunţat şi am susţinut proiectul în Parlament. Astăzi s-au votat în Plenul Camerei Deputaţilor excepţiile propuse de Ministerul Sǎnǎtǎţii şi care au fost introduse de colegii parlamentari: prima zi de concediu medical va fi plătită acolo unde nevoia de protecţie este şi mai mare”, a arătat oficialul.
Noile prevederi se aplică în cazul pacienților cronici, al celor incluși în programele naționale de sănătate, al pacienților care beneficiază de spitalizare de zi, precum și al urgențelor medico-chirurgicale.
„Pentru mulţi români, acea primă zi însemna o alegere imposibilă: mergi bolnav la muncă sau pierzi bani. Nu e o alegere corectă. Şi nu este un sistem care îşi protejează oamenii. Mulţumesc comisiilor de sănătate şi de muncǎ din Parlament şi tuturor colegilor parlamentari care au înţeles nevoia de a introduce aceste excepţii pentru plata primei zile de concediu medical. Mulțumesc şi felicit colegii parlamentari care au preluat excepţiile propuse de Ministerul Sǎnǎtǎţii în proiectul de lege PL-x 147/2026”, a mai spus ministrul.

Alexandru Rogobete. Sursa foto: Facebook/Alexandru Rogobete
Măsura era așteptată de milioane de angajați
Oficialul din Sănătate a atras atenția că acest tip de concediu trebuie privit ca o formă de protecție, atât pentru pacient, cât și pentru sistemul medical în ansamblu.
„Concediul medical nu este un beneficiu acordat cu jumătate de măsură. Este o formă de protecţie reală – pentru pacient, pentru cei din jur şi pentru întregul sistem”, a continuat Rogobete.
Proiectul de lege a fost adoptat anterior și de Senat, urmând să parcurgă etapele finale ale procesului legislativ.
Ce spunea ministrul Rogobete despre plata primei zile de concediu medical la începutul acestui an
În urmă cu câteva luni, Alexandru Rogobete a explicat că măsura privind neplata primei zile de concediu medical nu este una singulară, fiind aplicată în forme chiar mai stricte în mai multe state europene. La momentul respectiv, ministrul a susținut că decizia a venit în contextul pierderii controlului asupra acordării concediilor medicale, în special în ceea ce privește cazurile considerate nejustificate sau fictive.