Comuniştii moldoveni, eşec la prezidenţiale

Comuniştii moldoveni, eşec la prezidenţiale

REPUBLICA MOLDOVA. Zinaida Greceanîi a ratat prima şansă de a-i urma în funcţie lui Voronin. Alegerile se vor repeta pe 28 mai.

Zinaida Greceanîi a obţinut ieri 60 de voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, cu unul mai puţin decât ar fi avut nevoie pentru a-i urma în funcţie actualului şef al statului, Vladimir Voronin. Previzibil, voturile acordate premierului demisionar au venit de la deputaţii Partidului Comunist (PCRM), în vreme ce partidele de opoziţie au preferat să nu participe la scrutin, potrivit portalului Unimedia.

Preşedintele Moldovei, al parlamentului şi al PCRM, Vladimir Voronin, a anunţat deja că pe 28 mai vor avea loc alegeri repetate şi că Greceanîi rămâne candidata partidului. Un eventual eşec al comuniştilor la scrutinul din 28 mai ar antrena dizolvarea parlamentului şi convocarea de alegeri anticipate. Voronin - iritat, Greceanîi - surprinsă Ziua votului s-a desfăşurat exact aşa cum au promis partidele de opoziţie. Toţi cei 41 de deputaţi ai Partidului Liberal, ai Alianţei „Moldova Noastră” şi ai Partidului Liberal-Democrat au refuzat să participe la procedura de votare a preşedintelui. Strategia a provocat iritarea lui Vladimir Voronin, care a tăiat microfonul liberalei Corina Fusu, în momentul în care aceasta motiva decizia de a boicota scrutinul.

Beneficiara voturilor comuniştilor s-a arătat surprinsă de rezultat. „Am crezut că deputaţii vor da dovadă de mai multă raţiune”, a declarat Greceanîi, potrivit publicaţiei „Jurnal de Chişinău”. Celălalt candidat la prezidenţiale propus de comunişti, Stanislav Groppa, nu a primit niciun vot. Încă o încercare înainte de anticipate Scrutinul din 28 mai o va avea iarăşi printre candidaţi pe Greceanîi, o politiciană fidelă lui Voronin. Şeful statului a precizat, potrivit Unimedia, că Groppa va fi înlocuit de un alt candidat, fără să precizeze însă un nume. Între timp, deputatul comunist Victor Stepaniuc a sugerat că PCRM doreşte un compromis privind formarea unei coaliţii de centru-stânga.

Preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urechean, a declarat la rândul său că este gata să se aşeze la masa de negocieri, în cazul în care PCRM acceptă condiţiile înaintate de opoziţie. Printre acestea, scrie Mediafax, se află investigarea evenimentelor din 7 aprilie cu participarea opoziţiei şi structurilor parlamentare, retragerea acuzaţiilor conform cărora opoziţia ar fi implicată în organizarea protestelor, accesul egal al puterii şi opoziţiei la audiovizualul public.

Ne puteți urmări și pe Google News