Complot la vârf pentru eliminarea lui Trump

Complot la vârf pentru eliminarea lui Trump

Numărul 2 al departamentului american al Justiției a discutat, în 2017, posibilitatea înlăturării lui Donald Trump de la putere, bazându-se pe o prevedere a Constituției, a dezvăluit fostul director interimar al FBI, Andrew McCabe, într-un inverviu acordat postului CBS.

Urmare a acestor afirmații, șeful Comisiei Juridice din Senat, republicanul Lindsey Graham, a apreciat că este necesar ca Congresul să deschidă o anchetă pentru a stabili dacă a existat întradevăr „o tentativă de lovitură de stat administrativă”, notează Le Figaro. McCabe a dezvăluit la CBS noi detalii cu privire la ancheta privind o posibilă complicitate a echipei de campanie a lui Trump cu Moscova și a declarat că au existat discuții privind o posibilă destituire a lui Trump, pe baza celui de-al 25- lea amendament, confirmând și faptul că adjunctul american al Justiției, Rod Rosenstein, a propus microfoane la Casa Albă.

Andrew McCabe, care a asigurat interimatul la conducerea poliției federale (FBI), după ce Trump l-a destituit pe James Comey (în luna mai 2017), a declarat la CBS că secretarul adjunct al Justiției, Rod Rosenstein, „era, la momentul acela, foarte îngrijorat cu privire la preşedinte, de capacitatea acestuia, de intenţiile sale”. McCabe a adăugat că el însuși era „foarte îngrijorat” de viitorul anchetei cu privire la suspiciunile de complicitate între Moscova și echipa de campanie a lui Trump, în 2016.

 

„Inapt” să-și îndeplinească funcția

 

În acest cadru, au avut loc „discuţii despre al 25-lea Amendament” al Constituţiei, care autorizează vicepreşedintele şi o majoritate a Cabinetului să-l declare pe preşedintele SUA „inapt” să-şi asigure funcţia, a continuat Andrew McCabe (foto). Rod Rosenstein, care superviza ancheta rusă, „a ridicat acest aspect și a discutat cu mine întrebându-se câți membri ai cabinetului ar fi în măsură să susțină un asemenea efort”, a spus McCabe.

Era vorba despre „a număra voturile, voturile posibile”, a adăugat Andrew McCabe, destituit la rândul său din FBI, în martie 2018, oficial pentru că a organizat scurgeri de informaţii în presă. În septembrie, mai multe publicaţii au dezvăluit aceste discuţii. Dar aceasta este prima confirmare a unuia dintre participanţi. Comisie de anchetă Rosenstein a dezminţit că a vrut să-l îndepărteze pe preşedinte. Serviciile sale au sugerat că poate că o glumă ar fi fost prost înțeleasă. Joia trecută, după ce primele extrase ale interviului acordat de McCabe, Trump a atacat pe Twitter vorbind despre „dezonoratul” McCabe care „pretinde că este un mic înger în timp ce a jucat un rol important (...) în farsa rusă”.

Duminică, senatorul republican Lindsey Graham (apropiat lui Trump) care prezidează comisia judiciară din Senat, a promis să se folosească de puterile de anchetă ale Congresului pentru a afla „cine spune adevărul”. „Vom descoperi ce s-a întâmplat, iar singurul mijloc este să convocăm oamenii pentru ca să fie audiaţi sub jurământ”, a declarat el la CBS, punând la îndoială cuvântul lui Andrew McCabe, acuzat că a avut „gânduri politice ascunse”.

Ce s-a întâmplat în 9 mai 2017

 

La CBS, Mc Cabe a vorbit despre eforturile sale pentru a găsi „ce-i de făcut” cu Trump în cele opt zile care au trecut între demiterea lui James Comey și nominalizarea lui Robert Mueller, cel care anchetează de doi ani posibila (și nedovedita) complicitate dintre echipa lui Trump și Moscova pentru a-i sufla victoria la Casa Albă lui Hillary Clinton. „Au avut loc reuniuni la ministerul Justiției în cursul cărora a fost discutată posibilitatea de a-i reuni pe vicepreședintele și majoritatea membrilor cabinetului pentru a-l destitui pe președintele SUA în virtutea celui de-al 25-lea amendament. Cei mai înalți responsabili americani în aplicarea legii încercau să afle ce să facă cu președintele”, a declarat McCabe la CBS.

 

Microfoane pentru Trump

 

El a mai dezvăluit că Rod Rosenstein i-a oferit în mai multe rânduri posibilitatea de a purta un microfon ascuns în timpul întâlnirilor cu Trump. În septembrie 2018, New York Times informa că Rosenstein a propus înregistrarea în secret a lui Trump. McCabe a afirmat că Rosenstein și-a exprimat încrederea în capacitatea sa de a-l înregistra cu succes pe Trump la Casa Albă. „Nu sunt niciodată controlat când mă duc la Casa Albă. Pot să port cu ușurință un aparat de înregistratre, nu vor ști dacă am unul”, a declarat Rosenstein, citat de McCabe.

 

Ne puteți urmări și pe Google News