Companiile au strâns datorii şi sub lupa FMI

Companiile au strâns datorii şi sub lupa FMI

Chiar şi sub monitorizarea Fondului, companiile de stat au reuşit "performanţa" de a-şi majora datoriile către stat cu aproape un miliard de lei.

Considerate găurile negre ale economiei atunci când vine vorba despre plata datoriilor la buget, companiile de stat sunt adevărate "puşculite de bani" pentru clientela politică.

De restructurarea şi eficientizarea unora se vorbeşte de mulţi ani, însă lucrurile au fost tărăgănate până în prezent. Nu e exclus ca această delăsare să continue, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, că prioritatea zero a acestui an este îmbunătăţirea managementului în societăţile de stat.

Încă de la începutul lui 2011, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a extins lista companiilor de stat aflate sub monitorizare de la 10 la 18, după ce reprezentanţii Fiscului au constatat că, în 2010, datoriile acestora s-au majorat cu o treime, ajungând la 1,6 miliarde de euro la cele patru bugete: de stat, de pensii, de sănătate şi şomaj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cinci companii din CFR pe lista ruşinii

EVZ a vrut să vadă cum a evoluat în primele trei luni ale acestui an situaţia datoriilor acestor companii-problemă. Astfel, am constatat că pe 31 martie, doar către bugetul de stat datoriile cumulate de 11 dintre cele 18 companii aflate sub monitorizarea FMI au crescut cu 26,6% faţă de nivelul raportat la finele anului trecut, reiese din datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Doar la bugetul de stat, datoriile celor 11 companii însumau 3,72 miliarde de lei. Fiscul a început procedura de executare silită la 8 din cele 11 companii, iar două se află în administrare specială, fiind vorba despre Compania Naţională a Huilei (CNH) - cel mai mare datornic la stat - şi Termoelectrica.

O singură companie din cele 11 aflate pe "lista ruşinii" (CFR Călători - n.r.) apare pe siteul ANAF cu cereri de compensare de TVA, la 31 martie 2011. Sectorul minier şi cel feroviar de stat sunt principalele găuri negre ale economiei. Pe primele cinci locuri se regăsesc trei companii CFR, CNH şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO).

"Sectorul privat s-a ajustat şi s-a adaptat, dar societăţile, regiile de stat, au stat şi au privit la criză", a spus Băsescu, după întâlnirea avută sâmbătă cu reprezentanţii FMI. El a precizat că, încă de acum două săptămâni, a cerut Ministerului Finanţelor Publice o situaţie pri vind acest sector în perioada 2007-2010, care să-i fie trimisă şi lui, dar şi guvernului.

"De regulă se fac achiziţii de clanţe la regii care se ocupă, ştiu eu, de cu totul altceva, dar se serveşte clientela politică. Deci este esenţial să vedem cum au evoluat stocurile din 2007 şi până la sfârşitul lui 2010, cum a evoluat situaţia arieratelor, cum a evoluat situaţia personalului, pentru că nu au fost perioade în care să fi crescut activitatea şi care să justifice creşteri de personal sau creşteri de stocuri. Dimpotrivă, trebuiau reduse toate acestea", a spus preşedintele României.

Datoriile societăţilor de stat ar acoperi reducerea CAS

Întrebat dacă a discutat cu oficialii FMI despre reducerea contri buţiilor asigurărilor sociale (CAS), Traian Băsescu a precizat că nu s-a atins de acest punct, dar, ca o părere personală, în acest an nu se va putea lua o astfel de măsură. "Nu cred că este posibil anul acesta. Dacă putem susţine câteva luni reducerea de CAS anul acesta, este evident că o putem face. Marea problemă este ce facem în 2012, când trebuie să venim şi cu deficitul la 3% ESA, respectiv 2,5% pe cash", a spus şeful statului. Conform calculului EVZ, o reducere a CAS cu trei puncte procentuale din a doua parte a anului ar însemna un impact financiar de aproximativ 1,7 miliarde de lei, în timp ce datoriile celor 11 companii doar către bugetul de stat se cifrau, pe 31 martie, la 3,7 miliarde de lei. Când şi cât ar putea fi reduse aceste contribuţii vom afla abia peste trei luni, la următoarea vizită a FMI în România, aşa cum a spus Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fond.

"Pe baronii economiei româneşti îi găsim la regiile de stat. (...) Îmbunătăţirea managementului în regiile şi firmele de stat e prioritatea zero a anului 2011.", TRAIAN BĂSESCU, preşedintele României

LISTA RUŞINII

Cum au evoluat datoriile în primele trei luni