Comoara ascunsă a României. Unde este și cât valorează
- Ilinca Drago ș
- 17 aprilie 2019, 20:02
Marea Neagră deține o adevărată bogăție. De aici se pot extrage cel puțin 200 de miliarde de metri cubi de gaze. Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), a vorbit despre despre potențialul Mării Negre în cadrul Forumului Energiei, organizat de publicația Financial Intelligence.
„Potențialul Mării Negre estimat de noi – o spuneam şi în urmă cu un an – este undeva la peste 200 de miliarde de metri cubi. Eu cred că este mult mai mult şi întăresc acest lucru prin faptul că, după construirea instalațiilor de suprafaţă şi a conductelor subacvatice care aduc gaze la mal, atât de către titularul zăcămintelor Ana şi Doina (Black Sea Oil and Gas – n.r.), cât şi de viitorii producători OMV, Exxon, Lukoil, se va crea oportunitatea de a se dezvolta şi zăcămintele mici”, a explicat Gal.
Potrivit acestuia, pe lângă zăcămintele mari, de 30-40 de miliarde de metri cubi, în jurul lor sunt foarte multe zăcăminte mici, de 4-5 miliarde de metri cubi, care vor deveni fezabile după ce vor exista în apropiere instalațiile de suprafața şi construcțiile necesare pentru a aduce gaze la mal.
Continuarea pe capital.ro.