Comemorarea românilor uciși în războiul din Ucraina, la Mănăstirea Putna

Comemorarea românilor uciși în războiul din Ucraina, la Mănăstirea PutnaSursa foto: Facebook

În cursul dimineții, la Mănăstirea Putna a avut loc o slujbă de pomenire a românilor uciși în războiul din Ucraina. La eveniment, au venit o parte dintre familiile celor căzuți pe câmpurile de luptă, îmbrăcate în straie naționale, cu flori, lumânări și portretele eroilor noștri.

Un sobor de preoți a înălțat rugăciuni pentru mai bine de 130 de bărbați români căzuți pe frontul de luptă din țara vecină. În curtea Mănăstirii Putna au fost instalate portretele mai multor eroi români, pomeniți în rugăciuni. La parastas, au participat Excelența Sa Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General  al României la Cernăuți, autorități locale și reprezentanți ai societății civile din Nordul Bucovinei.

Sursa foto: BucPress

Melhisedec Velnic, stareț al Mănăstirii Putna: „Crucea Bucovinei nu ne este străină”

„Suntem solidari cu românii noștri și-i pomenim pe cei trecuți năprasnic la cele veșnice. Unii poate au fost pomeniți, alții poate nu. Unii poate au fost înmormântați, altora poate nu se știe unde le sunt trupurile. Media lor de vârstă este în jur de 30 de ani! Au murit înaintea părinților lor. Și dacă este greu celor vii să-și piardă părinții, cu atât mai dureros este pentru părinți să-și piardă fiii. Ne alăturăm și noi, astăzi, lacrimilor mamelor din Bucovina, din partea ucraineană.

La Putna, Crucea Bucovinei nu ne este străină. La intrarea în mănăstire se află o troiță instalată în memoria românilor masacrați în aprilie 1941, la Fântâna Albă, golgota neamului nostru. Crucea bucovinenilor a fost grea, începând din 1774, de când partea de nord a Moldovei a fost răpită de Imperiul Habsburgic”, a spus arhimandritul Melhisedec Velnic, stareț al Mănăstirii Putna.

Sursa foto: BucPress

Starețul de la Putna: „Ne alăturăm lacrimilor mamelor din Bucovina, de peste graniță”

Starețul de la Putna a consolat și încurajat familiile îndoliate. „Doxachi Hurmuzachi, marea personalitate bucovineană, a scris în testamentul său din 1857 că lasă trei datorii, pe care cei șapte copii ai săi trebuia să le aibă permanent în vedere. Pentru că urma să răspundă pentru ele în fața lui Dumnezeu, înaintea oamenilor și a urmașilor: Patria, Limba și Biserica.

„Românească este țara aceasta în care trăim, câștigată cu sângele străbunilor noștri și înzestrată cu drepturi românești, care nu au putut să apună, pentru că sunt proprietate nepieritoare a ei. Limba română, sufletul naționalității noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii, în timpul barbariei, chiar cu prețul vieții, a fost totdeauna și este adevărata limbă a acestei țări. Și niciun drept nu s-a aflat în putere ca s-o desființeze. Biserica țării noastre este cea ortodoxă, odorul cel mai scump al sufletului nostru”, se arăta în testamentul lui Doxachi Hurmuzachi, invocat de starețul Melhisedec Velnic.

Consulul României la Cernăuți, alături de starețul Putnei / Sursa foto: BucPress

Consulul Irina-Loredana Stănculescu: „Recunoștință pentru familiile îndoliate!”

„Ne aflăm în sfântul așezământ al Putnei, pentru a onora românii căzuți în conflictul militar din Ucraina. Este un război anacronic pentru secolul XXI, care a afectat fără precedent securitatea europeană și euroatlantică. România se află alături de statul vecin în toată această perioadă, acordând ajutor necondiționat.  Familiile celor care și-au pierdut  viața în acest context tragic cunosc cel mai bine durerea resimțită și imensul gol rămas în urmă, după pierderea celor dragi: părinți, frați sau copii.

Apreciem inițiativa societăților românești „Golgota”, „Mihai Eminescu”, „Valea Prutului” și a Centrului Media „BucPress” de a organiza pomenirea bărbaților de etnie română, uciși în războiul ruso-ucrainean! Ne îndreptăm cu recunoștință spre familiile îndoliate! Ne rugăm împreună pentru sufletele celor plecați mult prea devreme dintre noi”, a declarat Excelența Sa Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General  al României la Cernăuți.

Sursa foto: BucPress

Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț: „Ne-au ținut aproape două ore în vamă”

Părintele Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, a transmis un mesaj de mulțumire obștii Mănăstirii Putna și starețului său, pentru că au săvârșit rânduiala înmormântării pentru cei care nu au avut parte de ea. El a adresat mulțumiri din partea preoțimii române din Ucraina, a ÎPS Melentie, mitropolit al Cernăuților și Bucovinei și PF Onufrie de Kiev, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Sursa foto: BucPress

„Deși la vamă am spus că mergem să ne rugăm pentru eroii căzuți, pentru libertatea poporului ucrainean, n-au ținut cont de această rugăminte. Ne-au oprit aproape două ore în vamă. Dar am reușit să ajungem la slujba din această zi minunată de toamnă, pe care au câștigat-o românii noștri, cu ajutorul celor care și-au dat sufletele pentru aproapele.

Obștea Mănăstirii Putna manifestă întotdeauna o dragoste deosebită pentru românii de peste graniță, dar și față de ucraineni. Are grijă să-i primească, să le ofere cazare, mâncare. Are grijă și de studenții noștri, în număr foarte mare”, a menționat părintele Vasile Covalciuc.

Sursa foto: BucPress

Scriitorul Nicolae Șapcă: „Dacă nu erau acești eroi, ce era astăzi și în Bucovina noastră?!”

Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Regiunea Cernăuți, a transmis un mesaj, în numele comunității românești din regiunea Cernăuți.

„Cine știe, dacă nu plecau copiii noștri și alții ca ei, ce era astăzi și în Bucovina noastră?! Știm din istorie că cei care au pornit în lupta mare, nu s-au mai oprit. Lupul își schimbă părul, iar năravul niciodată. Așa cum au ajuns cândva în centrul Europei, nu cred că s-ar opri și azi. Dacă nu și-ar fi pus pieptul acei bravi ostași, inclusiv cei, pentru care astăzi ne-am rugat. Vrem să fim alături de familiile îndoliate care și-au pierdut copiii, tații, frații, soții. Ne pomenim copiii, care și-au dat viața pentru pace, ca noi să fim astăzi împreună”, a remarcat Nicolae Șapcă.