Coletele comandate înainte de concediu pot crea surprize neplăcute. Ce trebuie verificat din timp
- Maria Dima
- 14 iulie 2026, 18:22
Colete. Sursă foto: Pixabay
Perioada concediilor de vară aduce o creștere a cumpărăturilor online, dar și situații în care coletele ajung la destinație în lipsa destinatarilor. Pentru a evita întârzierile, retururile sau alte probleme legate de livrare, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) recomandă planificarea atentă a comenzilor și utilizarea opțiunilor puse la dispoziție de operatorii poștali.
Totodată, instituția atrage atenția asupra mesajelor frauduloase care folosesc identitatea firmelor de curierat și oferă recomandări privind protejarea datelor personale înscrise pe colete.
Verificarea termenului de livrare și a opțiunilor disponibile
ANCOM recomandă ca, înainte de plasarea unei comenzi online, să fie verificat termenul estimat de livrare, astfel încât acesta să nu coincidă cu perioada concediului.
În situațiile în care livrarea este programată în perioada în care destinatarul nu se află la adresa indicată, pot fi verificate opțiunile oferite de magazinul online sau de furnizorul de servicii poștale, precum reprogramarea livrării sau redirecționarea coletului către o altă adresă.
În cazul coletelor livrate prin sisteme automate de tip locker sau pachetomat, ANCOM amintește că termenul minim de ridicare este de 36 de ore din momentul notificării privind depunerea coletului. Unii furnizori oferă și posibilitatea prelungirii acestui termen, de regulă contra cost.
Autoritatea recomandă, de asemenea, verificarea cu atenție a adresei de livrare înainte de finalizarea comenzii, precum și păstrarea confirmării comenzii și a codului de urmărire (AWB) până la primirea coletului. Aceste informații pot fi necesare în cazul formulării unei reclamații.
Datele înscrise pe etichetă trebuie protejate

Sursa foto: Freepik
Eticheta unui colet poate conține informații personale, precum numele destinatarului, adresa, numărul de telefon și codul de urmărire al expedierii.
Din acest motiv, ANCOM recomandă ca fotografiile în care aceste date sunt vizibile să nu fie publicate în mediul online și nici codurile AWB sau codurile de ridicare să nu fie distribuite în spațiul public.
După deschiderea coletului, înainte ca ambalajul să fie aruncat, etichetele care conțin date personale ar trebui îndepărtate sau făcute ilizibile, pentru a preveni accesul altor persoane la aceste informații.
Soluțiile recomandate atunci când coletul nu poate fi preluat
În situațiile în care destinatarul nu poate ridica personal coletul, ANCOM recomandă utilizarea opțiunilor alternative puse la dispoziție de furnizorii de servicii poștale, acolo unde acestea sunt disponibile.
Printre acestea se numără redirecționarea expedierii sau reprogramarea livrării, variante considerate mai sigure decât solicitarea ca trimiterea poștală să fie lăsată în spații nesupravegheate.
Avertisment privind mesajele false trimise în numele firmelor de curierat
Autoritatea atrage atenția că, în perioada concediilor, când atenția este concentrată asupra pregătirilor pentru vacanță, cresc și tentativele de fraudă prin SMS-uri și e-mailuri care folosesc identitatea unor furnizori de servicii poștale.
Printre cele mai întâlnite scenarii se numără mesajele prin care destinatarii sunt informați că un colet nu a putut fi livrat, că este necesară actualizarea adresei de livrare, achitarea unei taxe suplimentare sau alegerea unei alte modalități de livrare.
Înainte de accesarea linkurilor din astfel de mesaje sau de furnizarea unor date personale ori bancare, ANCOM recomandă verificarea atentă a expeditorului și a informațiilor transmise.
În cazul în care există suspiciuni privind autenticitatea mesajului, utilizatorii sunt sfătuiți să contacteze direct furnizorul de servicii poștale, folosind exclusiv datele oficiale de contact publicate de acesta.