Colecţia lui Yves Saint Laurent, la licitaţie

Colecţia lui Yves Saint Laurent, la licitaţie

Obiectele de artă adunate de designerul francez, care a murit la începutul lunii trecute, şi de partenerul acestuia, Pierre Bergé, vor fi scoase la licitaţie la Paris, potrivit unui comunicat al casei Christie's, citat de AFP.

Yves Saint Laurent şi Pierre Bergé au adunat timp de 40 de ani o colecţie de artă care include, printre altele, statuete din Renaştere, tablouri de Ingres, Frans Hals, Picasso, Matisse şi Andy Warhol şi mobile Art Deco.             Licitaţia va fi organizată de casa Christie's în colaborare cu casa lui Pierre Bergé, Pierre Bergé et Associés, se indică într-un comunicat.              Yves Saint Laurent a murit pe 1 iunie, din cauza unei tumori pe creier, la vârsta de 71 de ani.             Saint Laurent, care a fost văzut rar în public după retragere, în 2002, a primit, în 2001, titlul de Comandor al Legiunii de Onoare din partea fostului preşedinte francez Jacques Chirac.

În 2007, preşedintele Nicolas Sarkozy l-a decorat cu ordinul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare, una dintre cele mai mari recompense acordate în Franţa.

(11:23)

Ne puteți urmări și pe Google News