Cod Portocaliu de ninsori și intensificări ale vântului

Cod Portocaliu de ninsori și intensificări ale vântului

Până la ora 10, Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali se află sub Cod Portocaliu. Meteorologii avertizează că în aceste regiuni  vor cădea ninsori abundente, se va depune un strat de zăpadă consistent, iar viscolul va sufla cu putere. Ca să vă faceși o idee despre stratul de zăpadă, meteorologii spun că în unele zone ninsoarea va ajunge la 30- 50 de litri pe metru pătrat.

Vântul va sufla cu viteze de 40...55 km/h, dar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș, rafalele vor atinge și 60-70 km/h, viscolind zăpada și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Chiar dacă nu locuiți în aceste regiuni, tot nu scăpați de furia iernii care pare să se fi întors. Între 22 martie ora 13 și 25 martie ora 18 este în vigoare o avetizare Cod Galben.

În intervalul menționat, vremea se va răci accentuat în toată țara, devenind treptat deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie. Aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării. La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul teritoriului treptat vor predomina ninsorile, iar din această dimineață, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare și în restul țării. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte și în regiunile sudice  și sud-vestice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 50…60 km/h, mai mari în regiunile sudice – sud-estice și la munte. Local și temporar va fi viscol. 

  În Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55-75 km/h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.

În zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei, Codul Galben este valabil de la ora 2 a zilei de astăzi și până la ora 10 pe 25 martie.  În aceste regiuni va ninge temporar. Cantitățile vor fi moderaet cantitativ (10-20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50-60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70-90 km/h, viscolind ninsoarea.