Cod galben de ploi torențiale în București și alte patru județe. ANM anunță răcire accentuată a vremii

Cod galben de ploi torențiale în București și alte patru județe. ANM anunță răcire accentuată a vremiiPloaie. Sursa foto: AI

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o avertizare cod galben de ploi torențiale pentru București și județele Ilfov, Constanța, Ialomița și Călărași. Avertizarea este valabilă până la ora 21:00, iar meteorologii anunță cantități importante de apă și o răcire accentuată a vremii.

Averse torențiale și vânt puternic în mai multe regiuni

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie , instabilitatea atmosferică va continua și în cursul zilei de duminică, după episoadele de vreme severă care au afectat mai multe zone din țară încă de sâmbătă.

În Capitală și în cele patru județe vizate de avertizare sunt așteptate ploi abundente într-un interval scurt de timp, în special în zonele unde au fost deja înregistrate precipitații importante în ultimele ore.

Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, grindină pe arii restrânse și intensificări ale vântului.

Cod galben și cod portocaliu în mai multe județe

Până duminică la ora 10:00 rămân în vigoare și alte avertizări de vreme severă emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Codul galben vizează sudul Crișanei, Banatul, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei. În aceste regiuni sunt anunțate averse torențiale, descărcări electrice, grindină pe suprafețe restrânse și rafale de vânt de 50–70 km/h.

De asemenea, ANM a emis un cod portocaliu pentru județele Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, precum și pentru zona montană din Gorj și Prahova.

În aceste zone, cantitățile de apă pot ajunge local la 40–60 l/mp și izolat până la 70 l/mp.

Harta

Harta. Sursă foto: meteoromania.ro

Temperaturile scad în sudul și sud-vestul țării

Pe lângă avertizările nowcasting, meteorologii au emis și o informare meteo valabilă până duminică la ora 21:00.

Conform ANM, vremea va rămâne în general instabilă, cu ploi torențiale, descărcări electrice, grindină și intensificări temporare ale vântului.

Totodată, duminică se va resimți o răcire accentuată a vremii, în special în sudul și sud-vestul țării, unde temperaturile vor coborî sub valorile normale pentru această perioadă a anului