Clotilde Armand cere restituirea sumelor pentru orele suplimentare în stare de urgență la poliția locală
- Radu Balaj
- 7 martie 2021, 18:30
Clotilde Armand. a decis ca 300 de polițiști locali să restituie sumele încasate pentru orele suplimentare, ”pontate inutil”, în perioada stării de urgență. Clotilde Armand susține reforma și reorganizarea poliției locale și consideră că sumele încasate de polițiștii locali în respectiva speță, în special șefii, sunt foarte mari.
Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că a decis că 300 de poliţişti locali din acest sector vor restitui sumele încasate pentru ore suplimentare "pontate inutil" în perioada stării de urgenţă, martie-septembrie 2020, relatează Agerpres .
Sute de ore pontate inutil în stare de urgență la Poliția Locală a Sectorului 1 București. Clotilde Armand cere socoteală
"Fosta conducere a Poliţei Locale Sector 1 şi-a pontat anul trecut în perioada stării de urgenţă sute de ore suplimentare inutil. Astfel, şefii Poliţiei Locale Sector 1 şi-au dublat veniturile cu ore suplimentare greu de demonstrat. Toţi aceşti poliţişti erau apropiaţi de vechea administraţie. Nimeni nu ştie nimic despre cum s-au acordat aceste sporuri. Aceşti poliţişti aveau acordul fostei administraţii şi pentru ei era de ajuns.
Sunt 300 de beneficiari în poliţia locală şi vreo 2 milioane de lei risipite pentru aceste sporuri flagrant de discutabile. Vă anunţ că am decis împreună cu noul director al Poliţiei Locale Sector 1 să imputăm aceste sume acordate şi toţi beneficiarii să înapoieze toţi banii din perioada martie - septembrie 2020", a opinat Clothilde Armand, duminică, pe Facebook.
Primarul sectorului 1 susține că "un singur şef de serviciu a luat peste 40.000 lei în plus nefăcând nimic (bine, nu chiar nimic. Îmi tăiau corturile în campania electorală, mă urmăreau la evenimente şi încercau să le saboteze, luau filmări de la camerele de supraveghere din sediul Biroului Electoral de Sector şi le distribuiau unor pesedişti sau televiziunilor apropiate de ei pentru a ne acuza de frauda electorală)".
Clotilde Armand susține reorganizarea poliției locale.”Vor zbura din funcție toți cei care n-au înțeles că nu merge cu poliția politică și cu toleranța față de mafia imobiliară”
Clotilde Armand susţine că acesta este motivul reorganizării poliţiei locale. "Vor zbura din funcţie toţi cei care n-au înţeles că nu merge cu poliţia politică, cu toleranţa faţă de mafia imobiliară sau orice ilegalitate. Continuăm!", a mai adăugat Clotilde Armand.
Luarea de poziție a primarului Sectorului 1 din București se înscrie în setul de măsuri care sunt avute în vedere pentru modernizarea, transparentizarea și eficientizarea instituțională, culturală și fiscală care este promovată încă din campania electorală. Clotilde Armand își dorește un Sector 1 înfloritor.