Dronele lansate în interiorul catedralei Notre Dame din Paris arată o imagine dezolantă. Prin gura enormă căscată spre cerul liber, fumul se învolburează încă și, pe ici pe colo, mai pâlpâie flăcări rebele care ling insidios zidurile.
Interiorul catedralei e negru – negru de noapte, negru de fum, negru de disperare. Apa lansată de tunurile pompierilor se scurge și ea în acest peisaj apocaliptic.
Bolta a fost salvată. Cele două turnuri au fost și ele salvate, deși turnul stâng a fost atacat de flăcări. Comorile din catedrala Notre Dame au fost scoase de câțiva pompieri curajoși care au sfidat moartea intrand în incinta în flacări : tablouri, crucea de spini a lui Iisus, tunica Sfântului Ludovic.
Clopotele din Paris au început să sune la unison în momentele cele mai grele – când focul părea de neoprit, când turnul stâng a fost îmbrațișat de flăcări, când catedrala era în întregime sufocată de fum. Cele 12 hectare de pădure, trunchiuri întregi de stejar datând din secolul XIII, dispuse pe acoperișul de la Notre Dame, au ars ca o gramadă de paie. Dar lucrurile au luat o altă întorsătură exact în momentul în care clopotele au început să bată. Mai crede cineva în semne ?
În toiul nopții, ca într-un joc de umbre chinezești, am văzut proiectate pe zidurile catedralei siluetele pompierilor. Au intrat în turnul stâng într-o misiune imposibilă, aceea de a stavili incendiul care ar fi condus la compromiterea definitivă a monumentului.
Desigur, s-a evocat săptămâna sfântă și simbolul pe care această catastrofă îl reprezintă pentru creștinii din întreaga lume. S-a evocat și atacul sistematic împotriva creștinismului din partea islamismului radical, refuzul recunoașterii rădăcinilor creștine ale Europei și îndepărtarea de credință.
Realitatea e ca Notre Dame e nu doar simbolul catolicismului ci simbolul unei civilizații, al unei culturi al unei lumi. Și că a fost deja ținta unui atentat islamist, din fericire dejucat, în urmă cu trei ani.
Miile de parizieni și de turiști strânși în jurul catedralei ca într-o centură vie au păstrat o tăcere mormântală, ceea ce nu se întâmpla niciodată într-o mare metropolă unde zumzetul de fond e continuu. Zgomotul orașului a fost înlocuit cu aceasta tăcere răsunătoare, punctată din când în când de « Ave Maria » intonat de grupuri de creștini, și de aplauze adresate pompierilor. E meseria lor să își riște viața, adevaratul act de voință este acela de a și-o prezerva.
Reconstrucția catedralei va lua decenii și va costa miliarde. Îi plâng pe cei care nu au apucat să o vadă și care nu se știe dacă vor mai avea timp să o vadă reconstruită.
Recomandările noastre
