Clarificările IGSU și IGAv după accidentul din Grecia, cu două elicoptere care s-au lovit în aer

Clarificările IGSU și IGAv după accidentul din Grecia, cu două elicoptere care s-au lovit în aerIncendii Grecia. Sursă foto: Facebook

Un grav accident aviatic a avut loc duminică în Grecia, unde două elicoptere folosite la stingerea incendiilor de vegetație s-au ciocnit în timpul desfășurării intervențiilor operative. În urma producerii acestui eveniment tragic, autoritățile de la București au oferit clarificări imediate cu privire la situația cadrelor militare române aflate în misiune pe teritoriul elen.

Grav incident în Grecia

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Inspectoratul General de Aviație (IGAv) au transmis că nicio aeronavă și niciun pilot aparținând structurilor românești nu au fost implicate în coliziunea aeriană. Totodată, toate cadrele românești dislocat în Grecia sunt în deplină siguranță.

„La acest moment, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia şi niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfăşoară misiuni în sprijinul autorităţilor elene”, au anunțat reprezentanții oficiali ai IGSU și IGAv.

Elicopter Kamov

Elicopter Kamov. Sursă foto: captură video

Clarificările IGSU și IGAv după accidentul din Grecia, cu două elicoptere care s-au lovit în aer

Oficialii români au explicat că efectivele de pompieri trimise în sprijinul autorităților elene prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene își desfășoară activitatea într-o altă zonă geografică față de locul în care s-a produs coliziunea dintre cele două aparate de zbor.

De asemenea, misiunile atribuite salvatorilor români sunt strict terestre, nefiind executate operațiuni de intervenție aeriană.

„Personalul român este în siguranţă şi îşi continuă activitatea operaţională. Transmitem, pe această cale, un mesaj de solidaritate tuturor celor implicaţi în operaţiunile de intervenţie şi sperăm ca echipajele afectate de acest tragic eveniment să fie găsite în siguranţă”, au mai transmis reprezentanții autorităților române.

Intervenții dificile ale pompierilor români în regiunea Attica

Anterior producerii incidentului aviatic, echipajele românești de pompieri au acționat în sprijinul pompierilor eleni pentru localizarea și lichidarea unui incendiu violent de pădure și vegetație uscată în apropierea localității Veniza, situată în regiunea Attica.

Misiunea de stingere s-a desfășurat în condiții extrem de dificile, generate de schimbările repetate ale direcției vântului. Obiectivul prioritar al salvatorilor a fost izolarea focarului și protejarea locuințelor din calea flăcărilor.