Ciutacu, atac la CNA: Oameni fără cariere, fără pricepere

Ciutacu, atac la CNA: Oameni fără cariere, fără pricepere

Victor Ciutacu își exprimă indignarea față de decizia CNA de a suspenda emisia România TV. De asemenea, jurnalistul a anunțat că postul de televiziune va contesta această măsură în instanță.

Victor Ciutacu: Execuție politică în toată regula la CNA

Postul România TV a fost supus cenzurii de către CNA. Membrii consiliului au votat în unanimitate pentru suspendarea emisiei timp de 10 minute, ca urmare a dezvăluirilor efectuate.

„Execuție politică în toată regula la CNA împotriva postului nostru de televiziune. Niciodată nu am văzut asemenea unitate în cuget și-n simțiri. Unanimitate perfectă pentru suspendarea de 10 minute a emisiei România TV.

O singură propunere, un singur vot. Ceaușescu ar fi fost mândru de voi! Vă strigă Coreea de Nord, politrucilor. Fiindcă asta sunteți, niște oameni fără cariere, fără pricepere, fără relevanță în profesia asta. V-au găsit partidele și serviciile niște sinecuri. Trebuie doar să stați cu arma la picior”, a comentat Victor Ciutacu în emisiunea sa.

Ciutacu: La prima apăsare de buton, vă strângeți toți

Jurnalistul Victor Ciutacu a afirmat că membrii CNA acționează la comandă, subliniind că, la prima apăsare a butonului, grupul de execuție se mobilizează și este pregătit să acționeze.

„La prima apăsare de buton, vă strângeți toți, în componența completă a plutonului de execuție, și apăsați pe trăgaci. Cu ce am greșit noi, de fapt, stăpânirii de și-a mobilizat de urgență arcașii?

Cu nesusținerea lui Crin Antonescu, preferatul Sistemului la succesiunea lui Klaus Iohannis, ba chiar cu impertinența de a nu lua de bune explicațiile oficiale. Ăsta e păcatul nostru capital, Sorin Grindeanu și Laura Vicol au fost băgați la derută, să nu pară că e chiar prea pe față”, a mai punctat Victor Ciutacu.

România TV

Sursa foto: România TV

Crin Antonescu susține că sancțiunea CNA e prea blândă

Victor Ciutacu se arată surprins de reacția lui Crin Antonescu cu privire la decizia CNA-ului față de postul România TV, spunând că măsura a fost prea blândă.

„Însăși reacția publică a fostului susținător vehement al libertății de exprimare, transformat brusc în reclamagiu, spune totul. Ditamai fost președinte al liberalilor, Crin Antonescu susține, într-o declarație publică, nu pe la colțuri, că sancțiunea CNA e prea blândă. Și că postul nostru de televiziune ar fi trebuit închis demult.

Dacă Traian Băsescu ar fi declarat așa ceva pe vremea când se războia la baionetă cu un trust de presă la gloria și succesul căruia am trudit și eu o bucată de viață, Crin Antonescu ar fi luat foc. Și-ar fi smuls hainele de pe el, s-ar fi legat cu lanțuri de ușa CNA, ar fi clocotit în direct și la o oră de vârf”, a mai arată Ciutacu.

Mesajul jurnalistului pentru politruci

Ciutacu le-a transmis un mesaj politrucilor spunând că pot suspenda dreptul de vot, la emisia, dar nu pot suspenda talentul și pasiunea și că vor continua să își facă meseria.

„Că meseria şi vocația de ziarist presupun, cu precădere, devoalarea unor lucruri, fapte și întâmplări, chiar a unor realități paralele celei propagandistice, neconvenabile orânduirii de partid și de stat. Ceea ce vom continua să facem. Zi de zi, ceas de ceas, cât vom mai putea ființa legal ca entitate media. Nu suntem nici sperioși din fire, nici șantajabili, nici de vânzare”.

Cu privire la cenzura CNA, Ciutacu a anunțat că postul România TV va contesta în instanța de judecată abuzul, apoi își vor vedea de treabă.

„Contestăm în instanță de judecată abuzul și ne vedem de treabă, că tare multă avem. Politrucilor, puteți să suspendați dreptul de vot, puteți să ne suspendați emisia, dar nu ne puteți suspenda talentul și pasiunea.

Iar voi, telespectatorii noștri fideli, ne găsiți tot aici. știți cine suntem, ce puteam face și cum ne facem treaba. Tot la fel de implicați, tot la fel de incisivi, tot la fel de hotărâți. Fiindcă meseria se face, nu se interpretează”, a concluzionat Ciutacu în direct la România TV.