Cîțu nu-i mai suportă: „Guvernare socialisto-comunistă! PSD trebuie să dispară”
- Alexandru Toader
- 15 septembrie 2020, 10:25
Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, a afirmat că fosta guvernare PSD a fost una „socialisto-comunistă”.
Ministrul Cîțu îi acuză pe social-democrați că au distrus țara, iar din acest motiv cei de la PSD trebuie să dispară de pe scena politică. Liberalul a lansat un atac devastator către PSD, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„Guvernarea PSD - taxe mari, haos fiscal, inflație mare și dobânzi mari.
În guvernarea PSD Romania conducea trei topuri ale rușinii- cea mai mare inflație din UE, cele mai mari dobânzi și cel mai mare deficit.
Nu există alt guvern în istoria României moderne care să fi DISTRUS o economie într-un timp așa de scurt. PSD -ul lui Dragnea/Ciolacu a facut-o.
Guvernarea socialisto-comunista din perioada 2017-2019 a avut parte de un context economic international favorabil. A preluat o economie națională care avea o creștere economică puternică. Și-a bătut joc de acest context și a luat masuri DOAR împotriva dezvoltării economiei și a sectorului privat.
PSD a modificat codul fiscal de aproape 1000 de ori în cei trei ani de guvernare. A supraIMPOZITAT contractele part time (socialiștii te taxează și pentru ce nu ai castigat), a suprataxat consumul de combustibil, a introdus TVA defalcat și OUG 114 prin care a IMPOZITAT cam toate sectoarele din economie.
În guvernarea PSD Romania a crescut deficitul bugetar desi restul tarilor din UE îl reduceau. Aproape jumătate din țările membre UE au trecut la surplus bugetar în timp ce PSD își bătea joc de finanțele României. DOAR PSD a guvernat IRESPONSABIL in UE și a distrus echilibrele macroeconimice ale României.
Preturile au explodat în guvernarea PSD. Rata inflației a crescut de la 0% la 5.4%. A fost CEA MAI MARE RATA A INFLAȚIEI din UE aproape 3 ani la rand!!!
Inevitabil, în guvernarea PSD au explodat și dobânzile. În timp ce scădeau în toată EUROPA, chiar și în GRECIA, în Romania PSD le creestea. De la aproape 0% la aproximativ 4% pentru ROBOR.
PSD înseamnă pentru români taxe mari și multe, inflație mare și dobânzi mari. Nu contează cine conduce PSD întotdeauna vor CRESTE taxele, dobânzile și preturile.
Pentru sănătatea economica a României PSD trebuie să dispară”, scrie Florin Cîțu.