Oficialii RATB informează că ldevierea traseului nu va afecta călătorii, potrivit unui comunicat remis agerpres.ro.

 

 

„RATB, împreună cu autorităţile publice locale, colaborează cu firma Astaldi şi cu Metrorex SA pentru modificarea unor trasee de suprafaţă, în scopul de a crea condiţii de finalizare a lucrării. În acest sens, Comisia Tehnică de Circulaţie a Municipiului Bucureşti a avizat relocarea temporară a liniei 41 de tramvai, precum şi a întregului trafic auto pe Str. Braşov (crearea unui by-pass de circulaţie), până la finalizarea lucrărilor la metrou din zona intersecţiei Drumul Taberei /Str. Braşov. Precizăm că aceste măsuri nu vor afecta călătorii liniei 41, întrucât aceasta îşi va menţine traseul actual, nefiind deviată pe alte artere”, potrivit comunicatului citat.

 

Conform specialiștilor, va fi construită o nouă linie, deviată cu circa 7 metri, urmând ca tramvaiele să circule paralel cu traseul inițial pe perioada derulării lucrărilor la Magistrala 5 de metrou.

 

RATB vine cu aceste precizări în urma unor informaţii apărute în spaţiul public privind devierea liniei de tramvai 41 în zona Pieţei Agroalimentare Drumul Taberei (Moghioroş) din cauza lucrărilor efectuate la noua magistrală de metrou.

 

Potrivit sursei citate, data începerii şi perioada derulării lucrărilor din zona respectivă vor fi comunicate public, la momentul oportun, de instituţiile implicate.