Circ în centrul Chişinăului la comemorarea victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial. Ce au făcut socialiştii
- Roland Căt ălin Pena
- 8 mai 2016, 17:43
Aproape 200 de socialiști moldoveni, printre care și deputați, au protestat împotriva tehnicii militare americane, expuse în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Ei au adus coroane funerare pe le-au atârnat de unul dintre tancurile americane. Oamenii lui Igor Dodon au strigat: ”Rușine!”; ”Nu avem nevoie de NATO”; ”NATO, afară!”; ”NATO, go home!”.
Coroanele socialiștilor au fost imediat înlăturate de militari, iar unii susținători ai acțiunii Ministerului Apărării le-au călcat în picioare
Militarii americani au ajuns în Piaţă la ora 05.00, unde, începând cu ora 10:00, au participat la acţiunile consacrate comemorării victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ministrul Apărării Anatol Șalaru, prezent la deschiderea oficială a evenimentului, a explicat ce l-a determinat să-și modifice decizia de a nu mai scoate tehnica respectivă pe data de 9 mai, ci cu o zi mai devreme.
”Am vrut să participe și militarii ruși din trupele de pacificare. Le-am trimis o invitație să vină pe 9 mai aici, însă ei au refuzat să participe la această acțiune, de aceea am luat decizia să sărbătorim pe 8 mai pentru că toată Europa sărbătorește sfârșitul războiului pe 8 mai, inclusiv SUA”, a declarat Șalaru, potrivit deschide.md.