Editura Evenimentul si Capital

Cine vrea să se vaccineze împotriva meningitei o poate face pe banii lui

Autor: | | 2 Comentarii | 381 Vizualizari

Doi elevi de la Colegiul „Gheorghe Lazăr” s-au prezentat singuri pentru a li se face testele

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) a testat 61 de elevi și 10 profesori ai Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București, unde învăța tânăra care s-a stins din viață, săptămână trecută, din cauza unei meningite meningococice fulminante. Vaccinul meningococic, care nu acoperă toate tulpinele, nu face parte încă dintr-un program național, deoarece numărul de îmbolnăviri este foarte mic, susțin medicii și ministrul Sănătății.

În urma testării, un elev de la colegiul „Gheorghe Lazăr” a fost depistat cu Neisseria meningitidis. Acesta nu a avut niciun contact direct cu adolescenta care a murit și este doar purtător. Ulterior aflării rezultatului, tratamentul chimio-profilatic i-a fost administrat imediat, într-o doză unică.

De asemenea, având în vedere contextul epidemiologic de la data respectivă, acesta a fost retestat cu exudat nazo-faringian, iar după tratamentul necesar stării de purtător, i se vor repeta analizele. Pe lângă analizele făcute de DSPMB, doi elevi ai aceluiași liceu s-au prezentat voluntar pentru a fi testați. Și aceștia au fost depistați pozitiv-clinic sănătos, chiar dacă nu au intrat în contact direct cu tânără răpusă fulgerător. În urma rezultatelor, li s-a administrat tratamentul stării de purtător.

Amintim că în această săptămână au fost descoperite încă două cazuri. O tânără de 16 ani, venită din Italia la Botoșani cu avionul, în vacanța de Paște, a fost diagnosticată cu meningită, iar starea ei este stabilă. O altă tânără a ajuns în stare gravă, luni, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. Inițial, adolescenta de 15 ani a fost internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, dar peste noapte starea sa s-a agravat. Fata a fost trimisă a doua zi la Iaşi, unde a fost intubată. Din nefericire, aceasta a murit.

Medicamentul pentru cea mai severa formă nu există în România

Medicul Tudor Ciuhodaru a declarat pentru EVZ că „vaccinul meningococic e recomandat a se face o dată cu vaccinul rujeolei pentru copii. Din octombrie 2018 a fost aprobat în România vaccinul meningocic tetravalent, numai că nu a fost inclus în Programul Național de Imunizare. Cei care vor și-l pot achiziționa pe cont propriu, la prețul de 200 lei. Această boală apare la orice vârstă, la persoanele cu o imunitate scăzută, în general copiii și bătrânii”.

Dr. Cătălin Apostolescu de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” a declarat pentru EVZ că, „în cazul elevei de la Lazăr, nu se cunoaște tipul bacteriei deoarece i s-au administrat imediat antibiotice. E bine că i s-au dat antibiotice, dar nu s-a mai putut izola bacteria. La noi există vaccinul tetravalent pentru tipurile A, C, W și Y și vaccinul pentru tipul B – care nu se găsește în țară, acesta fiind cel mai agresiv”. (Cristian Tănase)

BREAKING. Exit-poll, ora 23:00! Rasturnare de situatie! Care e clasamentul FINAL. Nimeni nu se astepta la asta

Pagina 1 din 1


Tag-uri: meningita, afectiune



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI