Cine sunt marii absenți de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Decizia Guvernului cu privire la Vladimir Putin

Cine sunt marii absenți de la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Decizia Guvernului cu privire la Vladimir Putin Sursa foto: Kremlin

O sursă guvernamentală din Regatul Unit a declarat pentru CNN că până la 500 de demnitari străini sunt așteptați să participe la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Marii absenți sunt președinții Rusiei, Belarusului şi Myanmarului, în timp ce Iranul va fi reprezentat doar la nivel de ambasador.

Președintele rus Vladimir Putin nu va fi invitat la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a din cauza invaziei în Ucraina , a declarat marți pentru CNN o sursă înalt guvernamentală britanică.

Marea Britanie a fost unul dintre cei mai puternici oponenți ai războiului Rusiei și unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei, oferind bani, arme și ajutor. Sursa a spus că lista completă a invitațiilor nu a fost încă finalizată, dar că oficialii din trei țări au fost excluși: Rusia, Belarus și Myanmar.

În cazul Rusiei și Belarusului, sursa a spus că excluderea acestora s-a datorat invaziei Ucrainei de către Putin, pe care Belarus a susținut-o. În cazul Myanmarului, aceasta se datorează tratamentului acordat poporului, a mai spus sursa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când vor avea loc funeraliile

Funeraliile vor avea loc la Westminster Abbey, luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00. „Acesta este cel mai mare eveniment internațional pe care l-am găzduit în ultimele decenii”, a declarat o sursă de la Whitehall, potrivit căreia efortul echivalează cu organizarea a ”sute de vizite de stat” în doar câteva zile. În mod normal, ar putea fi doar două sau trei pe an.

Totodată, aceasta reprezintă o provocare logistică, diplomatică şi de securitate uriaşă, iar repetiţiile au loc în timpul nopţii. Invitaţii au fost trimise la sfârşitul săptămânii trecute şefilor de stat din ţările cu care Marea Britanie are relaţii diplomatice. În majoritatea ţărilor, invitaţia se extinde la şeful de stat şi la un invitat. Cu toate acestea, liderii din Rusia, Belarus şi Myanmar nu au primit invitaţii.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost printre primii care a declarat că va veni cu avionul împreună cu soţia sa, Jill Biden. Mulţi alţi preşedinţi şi monarhi şi-au confirmat prezenţa până acum.

Va participa şi președintele Zelenski?

Protocolul palatului interzice dezvăluirea numelor invitaților şi din acest motiv nu s-au dat detalii cu privire la lista listă. De obicei, fiecare țară cu care Regatul Unit are relații diplomatice normale ar fi invitată la o înmormântare de stat, cum ar fi cea care va avea loc lunea viitoare la Londra.

Potrivit sursei CNN, nu se ştie dacă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski va participa la înmormântare. Luni, 12 septembrie, Downing Street a refuzat să comenteze informațiile potrivit cărora liderii mondiali care sosesc la Londra pentru funeraliile reginei au fost rugați să călătorească cu zboruri comerciale şi că vor fi transportați cu autocarul la Westminster Abbey.

Sursele mai spun că președintele american are permisiunea de a lua mașina prezidențială blindată, cunoscută sub numele de ”Bestia”, în timp ce alţi lideri vor trebui să vină cu autocarul.  Până luni, sicriul reginei va rămâne în Westminster Hall când va fi dus în procesiune de la Palatul Westminster la Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare, relatează CNN.