Cine i-a trădat pe Horațiu Potra și Călin Georgescu. Anchetatorii au mers direct la țintă

Cine i-a trădat pe Horațiu Potra și Călin Georgescu. Anchetatorii au mers direct la țintăHorațiu Potra. Sursa foto: x.com

Anchetatorii au mers la țintă la perchezițiile efectuate la Horațiu Potra și apropiații lui, dar și la parte din rețeaua celor care îl susțin pe Călin Georgescu. Aceștia au găsit foarte rapid seiful cu bani aflat în podeaua casei lui Potra.

Cine l-a turnat pe Horațiu Potra

Surse citate de România TV au spus că Horațiu Potra a fost turnat chiar de foștii săi colaboratori, mercenarii români care au luptat în Republica Democrată Congo.

Călin Georgescu

Călin Georgescu. Sursa foto: INQUAM

Mercenarii lui Potra se aflau contrat cu Guvernul din Republica Democrată Congo, dar în țară a izbucnit o puternică revoltă a rebelilor, care au distrus tot. Încercuiți pe un aeroport din capitală, mercenarii lui Potra au fost salvați de către statul român, iar apoi au fost aduși în țară.

Mercenarii au vorbit cu autoritățile

Sursele au declarat că mercenarii au vorbit cu autoritățile din România și că le-au spus exact ce ascunde Potra. Polițiștii și procurorii au făcut bilanțul total al descinderilor care au avut loc miercuri. Aceștia au găsit în locuița lui Potra sume mari de bani, dar și foarte multe arme.

Banii lui Potra

Banii lui Potra îngropați. Sursa foto: Poliția România

Ce s-a găsit la percheziții

„În urma celor 47 de percheziții efectuate ieri, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Poliția Română, au fost descoperite și ridicate peste 25 de kilograme de aur (lingouri), peste 3,3 milioane de dolari, peste 700.000 de lei, 43.000 de euro, 13.000 dirham, 21.000 de dinari sârbești, peste 40 de încărcătoare (de la arme letale, de diferite calibre), 51 de grenade (militare, ofensive/defensive), 44 de bucăți de lovituri de lansator, 21 de pistoale letale (majoritatea calibrul 9X19mm), 7 pistoale/puști mitralieră letale (calibrul 7,62mm și 7,65mm), peste 20 de cutii/pachete/pungi cu muniție letală, 6 piese de arme, 4 materiale explozive, două aruncătoare/lansatoare de grenade, un fitil detonant, o lunetă, precum și alte bunuri.

Reamintim că activitățile au fost derulate în județele Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și Cluj, fiind vizate 27 de persoane și 4 sedii aparținând unor persoane juridice, în cadrul unui dosar penal, în care sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război, precum și răspândirea, în spațiul public, a unor idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe”, a spus IGPR.