Socialiștii au vrut să scape de Franco, scoțându-l de la Valle de los Caidos, dar l-au propulsat în Parlament pe urmașul său, Abascal.

Cultivându-și cu grijă o imagine de dur, care dorește să-i lichideze pe „trădătorii” ce amenință unitatea țării și să-i reprezinte pe „spanioli în primul rând”, Santiago Abascal a reînviat în Spania naționalismul adormit odată cu moartea lui Franco în 1975.

„Cu numai 11 luni în urmă nu eram reprezentanți în nici o instituție. (...) Astăzi, suntem a treia forță politică a Spaniei”, a tunat duminică seara Abascal, după anunțarea rezultatelor preliminare ale alegerilor anticipate.

Într-adevăr, formațiunea sa, Vox, a câștigat la acest scrutin 52 de locuri de deputați, față de 24 câte obținuse în urma alegerilor din aprilie anul acesta.

Obișnuit să se prezinte în imaginile de pe Instagram în ipostaze virile, Abascal proiecta în timpul mitingurilor sale electorale un clip video care îl arăta singur, traversând câmpuri și păduri, pentru ca în final să escaladeze un munte.

Clipul se încheia cu sloganul „Să facem Spania mare din nou”, o reluare a sloganului câștigător al lui Donald Trump.

Cu o ținută impunătoare, cu barba perfect tunsă, Abascal este un fost deputat al Partidului Popular în parlamentul regional al Țării Bascilor. El a întemeiat partidul Vox în 2014 împreună cu alți colegi din aripa dură a PP, acuzând această formațiune de „moliciune”.

Vox a trecut neobservat până la marele val de imigranți care a invadat Europa începând cu vara lui 2015. Atunci, discursul său naționalist, anti-imigrație și anti-islamist a început să atragă atenția.

În alegerile din aprilie, anul acesta, câștigarea a 10% din voturi a fost considerată o performanță.

În ultimele luni, Vox a devenit tot mai prezent pe scena politică, după ce s-a aliat cu Partidul Popular și ajutându-l astfel să câștige sau să își conserve puterea în mai multe regiuni și orașe, printre care Madrid.

Pe fondul protestelor relansate din Catalonia, Vox a marcat puncte importante prin pledoaria sa agresivă pentru unitatea țării și împotriva „independentismului criminal”, a „dușmanilor Spaniei” și a „lașității” marilor partide în criza catalană.

„Nu charisma sa este cea care îi atrage pe alegători (...) Succesul partidului său se explică prin criza catalană și prin faptul că partidele clasice sunt incapabile să găsească o soluție”, afirmă – cu oarecare superficialitate – Ignacio Jurado, politolog la Universitatea Carlos III din Madrid.

Superficialitate, pentru că nu doar criza din Catalonia a propulsat Vox, ci și faptul că, sub guvernarea socialistă a premierului Pedro Sanchez, din iunie 2018 încoace, Spania a devenit principala poartă de intrare în Europa a imigranților. Veniți mai ales de peste Mediterana, din Africa de Nord, aceștia sunt primiți necondiționat de guvernul socialist.

Să nu uităm nici opoziția fermă față de toate formele neo-marxismului actual, de la feminism, corectitudine politică și propagandă LGBT.

Nepot de franchist

Născut la Bilbao și crescut la Amurrio, un sat din Țara Bascilor, unde bunicul lui a fost primar în timpul dictaturii lui Franco, Santiago Abascal, acum în vârstă de 43 de ani, povestește adesea că tatăl său, consilier municipal al PP, a scăpat din trei atentate ale separatiștilor ETA.

Tată a patru copii din două căsătorii diferite, Abascal nu ascunde că deține un pistol Smith & Wesson, într-o țară unde regumul armelor este foarte restrictiv.

Legăturile Vox cu vechii simpatizanți ai regimului Franco nu sunt asumate public, deși partidul a prezentat anul acesta drept candidați mai mulți generali nostalgici ai acelei perioade.

De asemenea, Santiago Abascal a fost una dintre vocile cele mai puternice care au denunțat exhumarea lui Francisco Franco de la mausoleul din Valle de los Caidos drept o „profanare”.