Cine este misteriosul buzoian, membru în Cosa Nostra

Cine este misteriosul buzoian, membru în Cosa Nostra

Poliţiştii de la Crimă Organizată şi luptătorii SAS l-au arestat pe Stelică Iacob, un buzoian în vârstă de 34 de ani, bănuit că este un membru important al mafiei italiene, temuta Cosa Nostra.

Potrivit datelor transmise prin Centrul de Cooperare Internaţională al Poliţiei Române, Stelică Iacob a fost dat în urmărire internaţională pe 5 martie, când a avut loc o operaţiune anti-mafia a Comandamentului Provincial de Carabinieri Tripani.

În acea zi au fost puse în executare mandate de arestare emise de Tribunalul Palermo. Un număr de 25 de membri ai mafiei au fost arestaţi, dar românul a scăpat. Digi24 anunță că vineri, Stelică Iacob  a intrat în ţară şi a vrut să ajungă în comuna Smeeni, unde are domiciliul.

Pentru că a realizat că este urmărit de poliţie, a vrut să meargă mai departe, în judeţul Vrancea. El a fost prins la un baraj rutier, urmând a fi prezentat instanţei în vederea extradarii către autorităţile judiciare italiene.

Conform Poliției italiane, românul ar fi fost o verigă importantă al grupării mafiote, fiind cel care punea în aplicare amenințările celor din conducere.

 

Ne puteți urmări și pe Google News