Cine este cel mai bine plătit român. A câștigat aproape zece milioane de dolari în 2022
- Iulia Moraru
- 18 aprilie 2023, 23:22
Cel mai bine plătit angajat din România a reușit, anul trecut, să-și depășească propriul record și să încaseze cu un milion de dolari mai mult decât în 2021.
Silviu Popovici, în vârstă de 55 de ani, ocupă poziția de CEO al PepsiCo Europa, iar anul trecut a reușit să-și depășească propriul record și să încaseze cu un milion de dolari mai mult decât în 2021.
Datorită poziției sale, Popovici este cel mai influent executiv român, gestionând un business de 13 miliarde de dolari, Europa reprezentând 15% din vânzările totale ale gigantului american PepsiCo.
Silviu Popovici, cel mai bine plătit executiv român
CEO-ul PepsiCo Europa, a încasat un pachet salarial impresionant în valoare de 9,4 milioane de dolari, format din salariu, acțiuni și alte beneficii, conform raportului anual al companiei. Această sumă îl face cel mai bine plătit executiv român.
Comparativ cu anul 2021, Popovici a primit cu aproape un milion de dolari mai mult, adică o creștere de peste 10% a remunerației sale. Această creștere vine în contextul în care PepsiCo a înregistrat o creștere a veniturilor de 9% în 2021, ajungând la 86,4 miliarde de dolari, iar profitul operațional „core” (core operating profit) a crescut cu 8%, depășind 12,3 miliarde de dolari.
Silviu Popovici a deținut funcția de CEO al PepsiCo Europa din 2019, după ce anterior a condus regiunea Europa-Africa sub-sahariană. Între 2015 și 2017, el a fost președintele PepsiCo în Rusia, Ucraina și statele CSI, iar începând cu 2013 a coordonat activitatea din Rusia. Popovici s-a alăturat grupului în 2011, după ce PepsiCo a preluat Wimm-Bill-Dann Foods OJSC, unde acesta lucra.
Atunci, Wimm-Bill-Dann era cea mai mare companie de pe piața produselor alimentare și a băuturilor din Rusia. Înainte de asta, Popovici și-a petrecut prima parte a carierei la Coca-Cola Hellenic, al doilea cel mai mare îmbuteliator al produselor Coca-Cola din lume.
De la profesor de fizică la milionar
Silviu Popovici a început prin a fi profesor de fizică, înainte de a intra în industria bunurilor de larg consum. A absolvit Facultatea de Fizică din Iași, iar apoi a obținut o diplomă de master în administrarea afacerilor la London Business School și a urmat programul Advanced Management de la Harvard Business School.
Acesta a plecat acum 20 de ani din țară, iar numele său a revenit în prim-plan odată cu cumpărarea de către PepsiCo a unei participaţii minoritare în cadrul businessului românesc Aqua Carpatica, dezvoltat de antreprenorul Jean Valvis. În raportul grupului, tranzacţia este menţionată ca o realizare a lui Popovici în 2022, potrivit bussinesmagazin.ro.