Cinci persoane, reţinuţe de DNA într-un dosar de fraudare de fonduri europene. Cum a scăpat SC Apă-Canal SA de fals

Cinci persoane, reţinuţe de DNA într-un dosar de fraudare de fonduri europene. Cum a scăpat SC Apă-Canal SA de fals

Procurorii DNA Alba Iulia au dispus reținerea a cinci persoane, printre care și doi notari, în dosarul privind fraudare de fonduri europene referitoare la extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov, respectiv sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Prahova.

Potrivit unui comunicat al DNA, Mihail Iordache, administrator al SC Cast SRL, Cristina Iordache, Simona Mariana Luther, reprezentant legal al SC Passavant Roediger Romania SRL, Georgeta-Daniela Beșchia și Valeria Doina Buzea, ambele notari publici, vor fi prezentați marți Curții de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Față de Ștefan Dimitriu, administrator al SC De Construcții Napoca SA, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligația să nu părăsească municipiul Cluj-Napoca, pentru tentativă la înșelăciune și la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Mihail Iordache este acuzat de înșelăciune, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri; Simona Luther, de complicitate la omisiune de a furniza cu știință datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri europene, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri; iar cei doi notari publici, de abuz în serviciu, complicitate la tentativa de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, la tentativa de înșelăciune, la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, la înșelăciune.

Cristina Tudorache este acuzată de infracțiuni similare.

DNA precizează că, la 6 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată, și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu — POS Mediu 2007-2013 contractul având ca obiect "Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov' în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanțare nerambursabilă.

În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.

În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție "Stație de Epurare Ape Menajere Pentru Localitatea Ocna Sibiului", s-a publicat anunțul SEAP 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Mediu — POS MEDIU 2007-2013.

Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o "experiență similară", respectiv că: "în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE", în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.

"La licitația organizată în 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC De Construcții Napoca SA, care a și câștigat licitația, dovedind "experiența similară" prin susținerea acordată, în condițiile art. 190 din OUG 34/2004, de către un terț susținător, societate comercială înregistrată în Liban. De documentația respectivă, întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC De Construcții Napoca SA", susțin procurorii.

DNA menționează că toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea și Beșchia, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.

Anchetatorii au constatat că despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință Ștefan Florea Dimitriu, în calitate de administrator al SC De Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandatată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului.

"În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC De Construcții Napoca SA. Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. La acea solicitare, firma respectivă a răspuns că procura de reprezentare este falsă și că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract. La 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv", se arată în comunicat.

Pe de altă parte, DNA susține că SC Hidro Prahova SA, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Prahova, a fost beneficiarul finanțării europene alocate prin Programul Operațional Sectorial de Mediu — POS MEDIU proiectului "Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Prahova", în valoare totală de 822.819.366 lei, din care 548.313.554 lei contribuție POS MEDIU 2007-2013 și 274.505.812 lei contribuție beneficiar.

În calitate de beneficiar al acestui proiect, SC Hidro Prahova SA a organizat, prin intermediul Unității de Implementare a Proiectelor — UIP din cadrul companiei, licitațiile pentru atribuirea tuturor contractelor de consultanță și execuție.

"În anul 2012, comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele 7 oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câștigătoare oferta unei asocieri de firme: SC Cast SRL și aceeași societate libaneză. Ulterior adjudecării licitației, reprezentanții firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din Asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanții SC Hidro Prahova SA Ploiești, întrucât experiența tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate. Până în luna noiembrie 2013, Asocierea desemnată câștigătoare nu a efectuat nicio lucrare", au mai reținut procurorii.

Sursa citată subliniază că, pe parcursul aceluiași an, reprezentanții firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC Cast SRL, soluție neacceptată însă de SC Hidro Prahova SA Ploiești.

"La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluție de asemenea neacceptată. Abia la 31 decembrie 2014, SC Hidro Prahova SA Ploiești a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a procentajului de 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL. Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanții desemnați, SC Cast SRL a încheiat, la data de 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care Asocierea de firme cesiona un procentaj de 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluția de respingere", se mai spune în document.

DNA mai precizează că acest contract, necomunicat SC Hidro Prahova, a fost cel care a produs efecte între părți, dovadă fiind faptul că: la 14 martie 2014, la doar o zi după ce s-a încasat avansul de peste 7, 7 milioane lei, suma de aproximativ 7.474.000 lei a fost transferată în contul escrow aparținând SC Passavant Roediger Romania SRL, deschis în baza contractului din 25.11.2013; în aceeași zi în contul SC Cast SRL este virată suma de peste 231.000 lei reprezentând 3% din valoarea avansului.

Totodată, la 18 martie 2014, SC Passavant Roediger Romania SRL a virat în contul SC Cast SRL suma de peste 350.000 lei.

"Din partea SC Passavant Roediger Romania SRL, atât contractul, cât și deschiderea contului Escrow au fost semnate de inculpata Luther. Și de această dată, întreaga documentație a fost falsificată de către același presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Tudorache, pe baza înțelegerii cu administratorul SC Cast SRL SC. Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea și Beșchia, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte", mai susțin anchetatorii.

În acest dosar se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI Sibiu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre