ULTIMELE 24 H: Deputatul Pop şi-a luat un ultim bilet de avion înainte de închisoare. Decontat din bani publici
- Mihai Şoica
- 27 martie 2012, 17:17
Deputatul PNL Virgil Pop, are de executat cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Şi-a rezervat bilet să plece la Cluj dar n-a mai apucat, fiind ridicat de la hotel la 8 dimineaţa. Dosarul lui Pop îl trage după el şi pe senatorul PNL Marius Nicoară, candidatul USL la Primăria Clujului
UPDATE: Deputatul Virgil Pop, care a demisionat din PNL după ce-a fost condamnat, a fost ieri, pentru ultima oară, în Parlamentul României. Aseară a aflat că e ultima sa zi în libertate iar dimineaţă avea rezervat biletul de avion pentru a pleca la Cluj. Călătoria ar fi fost decontată tot din bugetul Camerei Deputaţilor, dar n-a mai apucat să plece fiind luat de procurori din hotel la 8 dimineaţa.
S-a folosit de influenţa lui Marius Nicoară
Încarcerarea lui Virgil Pop, pentru o pedeapsă de 5 ani cu executare, aruncă în aer întreaga organizaţie USL de la Cluj. Pop a fost consilierul personal al senatorului PNL Marius Nicoară, actual candidat al USL pentru funcţia de primar al Clujului în alegerile din iunie 2012. Pop a comis traficul de influenţă pentru care a fost condamnat exact în perioada în care lucra pentru Nicoară, care, în 2008, era preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. În referatul întomcit în 2008, prin care se cerea arestarea preventivă a lui Virgil Pop, procurorii DNA menţionau că acesta se folosea de numele lui Marius Nicoară pentru a truca licitaţii în favoarea unor firme sau pentru a prelungi contracte aflate în derulare. „A pretins și primit o sumă mare de bani de la denunțător pentru a-i rezolva încheierea unor contracte de execuție lucrări instalații electrice și aprobarea unor plăți din fondurile SAPARD, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra unor persoane cu funcție de conducere din cadrul Electrica SA București și Transilvania Nord, respectiv din cadrul autorității contractante pentru fonduri SAPARD, precum și asupra președintelui Consiliului Județean Cluj, de la acea dată, aruncând astfel o suspiciune de corupție asupra acestor persoane", se arată în sentința prin care Pop a fost arestat în 2008 pentru trafic de influență.
„Mai vreau să fac bani"
Într-o interceptare telefonică, deputatul PNL îi spunea omului de afaceri Petru Chiș, pe care l-a ajutat să câștige contracte, că vrea să mai câștige bani de pe urma lui. În această interceptare, Virgil Pop susținea că șeful de la Electrica, un anume Margin, va fi chemat la președintele Consiliului Județean Cluj pentru prelungirea unor contracte. „Deci nu rămâne treaba moartă așa, eu vreau să mai câștig de pe tine... da’ fii atent cum facem, că n-o să pot vorbi cu Stan la telefon, hai că vorbesc cu ăsta de la Consiliului Județean, să vină Margin, să facem aceeași șmecherie, știi, când îți spun eu îl sunăm pe Stan sau vorbești cu el, numai un telefon să-i deie lui Margin după ce-i lucrarea la el", îi spunea deputatul Pop, omului de afaceri Petru Chiș. Cu câteva zile înainte de a fi arestat, Virgil Popa aflat că este urmărit penal pentru fapte de corupție și i-a spus unei apropiate, Adina Gorgan, să mute toate documentele compromițătoare de la el de acasă într-o locație necunoscută pentru a nu fi găsite la percheziție. A cerut 80.000 de euro pentru a rezolva contractele
În luna aprilie 2008, Virgil Pop a fost arestat pentru trafic de influență. Acesta a fost acuzat că a cerut de la Petru Chiș, patronul unei firme de instalații electrice, suma de 80.000 de euro pentru a-l ajuta să obțină contracte la Electrica SA. Din suma pretinsă, Virgil Pop a primit suma de 150.000 de lei și 30.000 de euro. Procurorii DNA susțin că deputaul liberal i-a promis omului de afaceri Petru Chiș că va interveni la persoane cu funcții de conducere din cadrul companiei Electrica SA. Numele candidatului USL la Primăria Cluj Napoca este pomenit direct de către DNA CLuj. "Prin influența pe care o are asupra președintelui CJ CLuj, să determine reprezentanții acestor instituții (Electrica SA și Electrica Transilvania Nord, conduse la acea vreme de liberali - n.n.) să încheie contracte de execuție lucrări instalații electrice și să aprobe plăți suplimentare pentru firma Anpero SRL Oradea". UPDATE. Poliţiştii au mers astăzi la Hotelul Bucureşti Radisson Blu unde este cazat deputatul Virgil Pop, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, oamenii legii punând în aplicare mandatul de executare emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, instanţa supremă a dispus condamnarea Adinei Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL Turda, la un an de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi trei ani de închisoare pentru spălare de bani. În cazul acesteia, judecătorii instanţei supreme au dispus suspendarea executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de cinci ani, potrivit mediafax.ro.
- Potrivit instanţei de fond, care a decis condamnarea la cinci ani a policianului, hotărâre menţinută joi de completul de cinci judecători al ICCJ, deputatul Virgil Pop nu a avut demnitatea să recunoască faptele de corupţie de care a fost acuzat, în schimb a încercat să ascundă adevărul prin influenţarea complicelui să mintă procurorii, o pedeapsă cu executare fiind singura capabilă să-l "reeduce" pe demnitar.
- Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci magistraţi, care s-a pronunţat astăzi.
- Deputatul PNL Virgil Pop a fost găsit vinovat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi a fost condamnat prima dată, în 16 decembrie 2011, la cinci ani de închisoare cu executarea pedepsei.
- El a fost trimis în judecată în decembrie 2008, iniţial dosarul fiind judecat la Tribunalul Cluj. Ulterior, Pop a cerut instanţei Tribunalului Cluj declinarea competenţei de judecată la instanţa supremă, din cauza calităţii de deputat, el fiind ales atunci în colegiul 8 Turda.
- Potrivit DNA, în perioada decembrie 2007- februarie 2008, în calitatea pe care o avea de consilier judeţean, Pop a pretins 80.000 euro, din care a primit 130.000 de lei şi 30.000 de euro de la un denunţător.
- Banii ar fi fost primiţi pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra persoanelor cu funcţii de conducere din SC Electrica SA Bucureşti şi Transilvania Nord, precum şi asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj de atunci, să determine încheierea unor contracte de execuţie de lucrări de instalaţii electrice în favoarea societăţii administrate de denunţător.
- Procurorii notau în rechizitoriu că, pentru a ascunde provenienţa sumei de 130.000 de lei , Virgil Pop a determinat-o pe Adina Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL Turda, să întocmească acte fictive privind prestări de servicii între societatea acesteia şi firma denunţătorului, iar apoi Pop a semnat personal borderoul de achiziţii fictiv, încasând prin virament bancar suma de 70.005 de lei, provenind din infracţiunea de corupţie.
- Virgil Pop ar fi pretins şi obţinut cesiunea a 50 la sută din părţile sociale ale SC Skiland SRL Oradea, în schimbul sprijinului pentru aprobarea cererilor de plată a primei tranşe din contractul de finanţare din fonduri Sapard, invocând influenţa pe care o are asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, potrivit procurorilor.
- În acest dosar a mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, Adina Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani. Virgil Pop a obţinut un mandat de deputat la alegerile din 2008, el candidând din partea PNL în colegiul 8 Turda pentru Camera Deputaţilor. El a stat în arest din 18 noiembrie până în 11 decembrie 2008.