Cifre oficiale. Gripa sezonieră pune stăpânire pe România. 3300 de elevi sunt afectați!

Cifre oficiale. Gripa sezonieră pune stăpânire pe România. 3300 de elevi sunt afectați!

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile informează că nouă oameni, între care un copil de 11 luni, au murit în România din cauza gripei sezoniere.

Ultimul deces din cauza gripei sezoniere s-a înregistrat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. O fetiţă de 11 luni, născută prematur, fusese transferată de la Vaslui, fiind în stare gravă încă de la internare. Purtătorul de cuvânt Solange Roşu a precizat pentru Radio România că analizele au confirmat prezenţa virusului gripal AH1N1.

La internare, fetița a venit într-o stare generală foarte gravă, cu o insuficienţă respiratorie acută. S-a internat direct în anestezie şi terapie intensivă pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Investigaţiile efectuate au pus în evidenţă virusul gripal AH1N1.

Tot la Iaşi, Spitalul de Boli Infecţioase a comunicat că numărul cazurilor de gripă a crescut cu peste 50% doar în ultimele 48 de ore. De altfel, în toată ţara, tot mai mulţi oameni suferă de această afecţiune respiratorie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În judeţul Sibiu, autorităţile spun că, în ultima săptămână, s-au înregistrat 211 cazuri de gripă - un număr record pentru ultimii cinci ani de pacienţi cu această infecţie respiratorie.

Şi la Timişoara medicii au raportat astăzi 138 de bolnavi de gripă clinică, dar şi patru cu sindrom respirator acut.

Iar în judeţul Constanţa sunt peste 60 de pacienţi cu gripă sezonieră.

Pe de altă parte, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a comunicat astăzi că suspendarea parţială sau integrală a cursurilor în mai multe şcoli din ţară, din cauza gripei, afectează peste 3.300 de elevi. Ministerul precizează că această cifră nu reprezintă numărul copiilor bolnavi.

În Bucureşti, 47 de şcoli sunt închise parţial. Aceeaşi măsură a fost luată şi în diverse unităţi de învăţământ din judeţele Argeş, Brăila, Sibiu, Suceava, Tulcea, Călăraşi sau Giurgiu.