Câţi bani în plus câştigă Hidroelectrica din contractul cu Alro

Câţi bani în plus câştigă Hidroelectrica din contractul cu Alro

Hidroelectrica va câştiga suplimentar circa 150 de milioane de euro din contractul renegociat cu cel mai mare producător de aluminiu - Alro Slatina, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, Remus Borza, reprezentantul administratorului judiciar al societăţii Hidroelectrica, citat de Agerpres.

"Din renegocierea contractului iniţial cu Alro, din 2005, şi încheierea unui act adiţional, Hidroelectrica va avea venituri suplimentare între 540 şi 600 milioane lei, circa 150 milioane euro anual. S-a optat pentru menţinerea contractului cu Alro pentru că este cel mai mare producător de aluminiu şi consumator de energie şi va da stabilitate şi predictibilitate societăţii Hidroelectrica", a spus Borza.

Acesta a precizat că s-a agreat în cadrul actului adiţional un preţ minim sub care Hidroelectrica nu va vinde energie către Alro, respectiv 171,8 lei/MWh, iar cu componenta de injecţie în reţea a tarifului de transport (TG) ajunge la 180 lei/MWh, iar maximul va fi de 205 lei/MWh, iar cu TG - 214 lei/MWh. Se vor plăti bani şi retroactiv Potrivit administratorului judiciar, s-a convenit pentru primele şapte luni din 2012 un preţ de 165 lei/MWh, plus componenta de injecţie - 174 lei/MWh, iar pe ultimele cinci luni (august - decembrie) preţul negociat va fi de 175 lei/MWh, respectiv 184 lei/MWh.

Veniturile suplimentare estimate pentru primele şapte luni prin renegocierea preţurilor ajung la circa 64 milioane euro.

Hidroelectrica a finalizat negocierile cu Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, pentru livrarea unei cantităţi de energie electrică de 3 TWh, până în 2018.