China va construi CENTRALE NUCLEARE plutitoare
- Departamentul Economic
- 27 ianuarie 2016, 11:36
China va construi „centrale nucleare plutitoare” capabile să faciliteze exploatarea resurselor marine, a anunțat astăzi guvernul chinez, scrie AFP, citată de Agerpres.
Oficialii chinezi au reiterate intenția de a dubla până în 2020 capacitatea parcului nuclear chinez.
„Avem în derulare proiecte de centrale nucleare plutitoare, care vor fi supuse unor evaluări riguroase și științifice”, a explicat Xu Dazhe, președintele autorității chineze de supraveghere a energiei nucleare.
Două proiecte concurente sunt dezvoltate de CGN (China General Nuclear) și CNNC (China National Nuclear Corporation), doi giganți în domeniul nuclear civil, și au fost integrate în noul plan cincinal chinez (2016-2020). Aceste nave echipate cu mici reactoare sunt concepute pentru a alimenta cu electricitate platformele de foraj petroliere și gazeifere, însă, de asemenea, și insulele și zonele de coastă, furnizând, de exemplu, energia necesară pentru operațiunile de desalinizare a apei, potrivit companiilor.
Acesta nu este primul proiect de folosire a energiei nucleare civile pe mare — Rusia este deja angajată în construirea propriei centrale nucleare plutitoare — însă conceptul stârnește îngrijorări serioase cu privire la siguranța unei astfel de facilități.