China vrea să lanseze o nouă generație de trenuri cu levitație magnetică până la începutul anului 2020

China vrea să lanseze o nouă generație de trenuri cu levitație  magnetică până la începutul anului 2020

China intenționează să lanseze o nouă generație de trenuri cu levitație magnetică fără mecanic, cu o viteză de croazieră de aproximativ 200 km / h până la începutul anului 2020, a declarat luni dezvoltatorul principal al proiectului.

Odată puse în funcțiune, acestea vor fi cele mai rapide trenuri de tip maglev pentru uz comercial din China, conform CRRC Zhuzhou Locomotive Co. Ltd, companie care se află în prim-planul eforturilor de proiectare a trenurilor, citată de agenția de știri Xinhua. Zhou Qinghe, președintele companiei, a declarat reporterilor că se folosesc deja noi tehnologii pentru a permite trenurilor să se deplaseze mai repede, cu o putere mai mare de urcare în pantă. Cele mai recente trenuri maglev sunt, de asemenea, echipate cu un "procesor puternic" pentru a asigura o funcționare sigură și fiabilă, în mod autonom. Domnul Zhou a declarat că noile trenuri se pretează la transportul interurban sau urban pe distanțe între 50 și 200 de kilometri. De asemenea, acestea vor fi primele trenuri maglev din lume care vor circula cu viteze de aproximativ 200 km / h, a adăugat acesta. China are în prezent cea mai extinsă rețea de transport feroviar de mare viteză, cu 22.000 de kilometri în interiorul țării, care leagă diverse orașe-cheie. De asemenea, s-au construit circa 29.000 de kilometri de rețea de trenuri de mare viteză care circulă cu aproximativ 350 km / h. Beijingul are de asemenea  o politică agresivă de export al tehnologiilor sale de transport feroviar.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News