Charlie Hebdo îi mulţumeşte lui Arnold Schwarzenegger pentru susţinere | FOTO şi VIDEO
- Silvana Chiujdea
- 14 ianuarie 2015, 11:13
Jurnaliştii de la Charlie Hebdo i-au mulţumit public actorului Arnold Schwarzenegger care a fost printre primii care s-a abonat la săptămânalul francez după atacul terorist comis la sediul redacţiei din Paris. El a îndeamnat oamenii să facă acelaşi lucru.
Zeci de mii de persoane s-au abonat la Charlie Hebdo, de la producerea masacrului , numărul celor care vor să urmărească regulat publicaţia crescând de la o zi la alta, a precizat cotidianul Le Figaro. Anterior, Charlie Hebdo avea 10.000 de abonaţi.
"Sunt alături de francezi în lupta împotriva terorismului şi vreau să transmit un mesaj, aşadar, mă abonez. Şi voi ar trebui să faceţi la fel", a scris Arnold Schwarzenegger, săptămâna trecută, pe contul său de Twitter. Mai mult, el şi-a postat la mesajul său link direct de unde se poate face abonarea şi de popularul hashtag #JeSuisCharlie.
De altfel scenarişti, producători şi regizori din Societatea civilă a scenariştilor, producătorilor şi regizorilor (L'ARP) din Franţa au încurajat abonarea la Charlie Hebdo. Într-o declaraţie publicată pe site-ul asociaţiei, grupul a declarat că "are un angajament profund privind libertatea de exprimare şi procesul de creaţie".
Primul număr al Charlie Hebdo de după atacul armat care i-a decimat redacţia, în urmă cu o săptămână, nu se mai găsea, la ora 7.00 GMT (9.00, ora României) în numeroase chioşcuri din Franţa. La numeroase chioșcuri, stocurile s-au epuizat în doar zece minute, motiv pentru care vor fi tipărite încă două milioane de exemplare, față de cele trei milioane publicate deja. Citeste mai multe aici