CFR Cluj a câştigat Supercupa României

CFR Cluj a câştigat Supercupa României

CFR Cluj a câştigat pentru a doua oară consecutiv trofeul în faţa aceluiaşi adversar şi tot după loviturile de departajare.

Echipa CFR Cluj a cucerit astă-seară Supercupa României, după ce a învins pe Unirea Urziceni la capătul unui meci de infract, cu scorul general de 4-2, după loviturile de departajare.

Mijlocaşul central Dominique Kivuvu, unul dintre jucătorii transferaţi în această vară de CFR Cluj, a ieşit repede în evidenţă, deschizând scorul, în minutul 12, cu o "torpilă" de la distanţă.

În minutul 53, internaţionalul angolez a încercat o degajare din propriul careu, dar a reuşit doar să-l "lobeze" pe Nuno Claro. După 90 de minute, scorul a fost egal. În prelungiri, Unirea a trecut în avantaj după golul marcat de Laurenţiu Marinescu, care a marcat după o minge respinsă greşit de Cadu. În ultimul minut al primei reprize de prelungiri, Ciprian Deac a egalat după o fază creată de croatul Saşa Bjelanovici.

Nuno Claro a apărat trei penalty-uri!

Incredibilul s-a produs la loviturile de departajare. Singurii care au transformat au fost clujenii Piccolo şi E. Dică. Alte şase execuţii au fost ratate: G. Mureşan, Deac (de la CFR Cluj) / L. Marinescu, Maftei, Brandan, P. Marin (de la Urziceni). Portarul Nuno Claro, de la CFR Cluj, a apărat trei penalty-uri!

  • Atacantul ivorian Yssouf Kone n-a fost oprit în lotul ceferiştilor pentru meciul de aseară. Oficial, africanul a fost "accidentat", dar în anturajul "feroviarilor" se vorbeşte că atacantul este aproape de un transfer la Birmingham City.
  • Arbitrul Marius Avram a avut o prestaţie modestă aseară. Centralul bucureştean a trecut cu vederea faulturi violente. Mai mult, Avram l-a iertat pe clujeanul Gabi Mureşan de eliminare. Ardeleanul merita un al doilea cartonaş galben, dar arbitrul a închis ochii. "Fluieraşul" a evitat să-l avertizeze şi pe ialomiţeanul Pădureţu, care a făcut şi el un fault de "galben".
  • Ionuţ Constantinescu, suporterul Unirii Urziceni cunoscut drept "Lupul singuratic", a avut companie la prima deplasare a favoriţilor în noul sezon competiţional. Unirea a fost încurajată de 15 suporteri.
  • Zenit Sankt Petersburg, adversara Unirii din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, a învins sâmbătă pe Sibir No vosibirsk, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 13-a din campionatul Rusiei.

7 lovituri de departajare a ratat Unirea Urziceni în ultimele două ediţii ale Supercupei României, toate împotriva celor de la CFR Cluj.

CFR Cluj - Unirea Urziceni 2-2 (4-2 după lovituri de departajare) Kivuvu (12), Deac (105) / Kivuvu (53 - autogol), L. Marinescu (97)

CFR: N. Claro 8 - Panin 6, Piccolo 6, Cadu 5, Edimar 5 (96, Tony), Kivuvu 6 (68, E. Dică 5), G. Mureşan 6, Hora 5 (75, L. Traore 5), Culio 5, Deac 7, Bjelanovici 7. Antrenor: Andrea Mandorlini.

Unirea: Arlauskis 5 - P. Marin 5, Maftei 6, Galamaz 6, Brandan 6, S. Paraschiv 5, D. Matei 4 (46, Pădureţu 5), Neaga 5 (69, Semedo 5), L. Marinescu 7, Onofraş 5 (110, Dale), Bilaşco 5. Antrenor: Ronny Levy.

Arbitri: M. Avram 5 - O. Şovre 6, M. Orbuleţ 6. Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu" - Cluj; Spectatori: 10.000.

Ne puteți urmări și pe Google News