Condiții mai riguroase de acordare a cetățeniei moldovenești. Schimbările anunțate

Condiții mai riguroase de acordare a cetățeniei moldovenești. Schimbările anunțate Sursa foto: Dreamstime.com

Obținerea cetățeniei moldovenești ar putea dura mai mult timp, potrivit unui proiect de lege care a fost pus spre consultare publică. De la începutul invaziei trupelor rusești în Ucraina, a crescut numărul persoanelor care solicită cetățenie moldovenească.

Cetățenia moldovenească va fi acordată după condiții mai riguroase. În plus, procedura ar putea dura până la șase luni, comparativ cu 20 de zile cât este în prezent. Un proiect de lege în acest sens a fost publicat pentru consultare publică.

Potrivit notei informative, după invazia rusească în Ucraina, numărul persoanelor care doresc să obțină cetățenia Moldovei a crescut. Din totalul de persoane care depun cereri, circa 70% sunt ucraineni, iar alte 20% dețin cetățenia Rusiei.

„Este de menționat că urmare examinării cererilor pentru dobîndirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere au fost identificate tentative de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin fraudă, în baza documentelor de proveniență necunoscută prezentate de către solicitanți, care au fost prevenite datorită verificării autenticității acestor documente prin interpelarea autorităților emitente și avizării cererilor respective de către Serviciul de Informații și Securitate”, se mai arată în documentul publicat de realitatea.md.

Cetățenia moldovenească

Perioada de 20 de zile este insuficientă pentru avizarea cererilor pentru cetățenia moldovenească

Autoritățile de la Chișinău susțin că, odată cu ridicarea stării de urgență, reglementările actuale nu asigură nivelul adecvat de siguranță, pentru a preveni acordarea cetățeniei moldovenești persoanelor care prezintă pericol pentru securitatea națională și ordinea publică. În nota informativă se mai menționează că perioada de 20 de zile este insuficientă pentru avizarea cererilor și a materialelor aferente de către Serviciul de Informații și Securitate, precum și pentru verificarea autenticității documentelor prezentate, eliberate de către autoritățile din alte state.

Avalanșă de cereri din partea cetățenilor ruși

De altfel, autoritățile din Republica Moldova au anunțat că întâmpină dificultăţi în a face faţă unei creşteri abrupte a cererilor de acordare a cetăţeniei depuse de persoane din Federaţia Rusă. Creşterea se înregistrează de când a început războiul din Ucraina. „Situaţia geopolitică din regiune, creată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a generat o creştere a numărului de persoane care doresc să obţină cetăţenia moldovenească”, a anunţat Agenţia de Servicii Publice (ASP).

Cetațenia moldovenească

Sursa foto: Arhiva EVZ

Reprezentanții ASP au precizat că 70% dintre solicitanţi sunt cetăţeni ruşi şi 20% ucraineni. Reuters scrie că Republica Moldova, care în decembrie a primit aprobarea liderilor UE de a deschide negocieri de aderare la blocul comunitar, se bucură de un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. În plus, cetăţenii moldoveni care pot dovedi că strămoşii lor au trăit pe teritoriul României Mari înainte ca o parte din acesta să fie inclus în Uniunea Sovietică în 1940 au dreptul să solicite cetăţenia română şi, prin urmare, pot deveni cetăţeni UE.