Întregul glob se confruntă cu un pericol major cunoscut de puțină lume, însă care are puterea de a distruge întreg Oceanul Pacific. Atolul Enewetak, unul dintre siturile de teste nucleare ale Statelor Unite din secolul XX, este una dintre moștenirile lăsate de Războiul Rece omenirii, o perioadă în care puterile lumii mizau pe înarmări termonucleare. al cursei înarmărilor termonucleare din epoca Războiului Rece. Mai mult, aici își „doarme somnul de veci” și un crater abisal numit Domul Runit.

În 1952, în cadrul operațiunii Ivy, americanii efectuau primul test cu bomba cu hydrogen. Rezultatul a fost vaporizarea insulei Elugelab. Între anii 1948 și 1958, atolul Enewetak a fost locul unde autoritățile americane au efectuat peste 40 de teste nucleare.

Atolul Enewetak face parte din insulele Marshall, iar în acest atol se află și insula Runit, care nu atrage atenția doar prin frumusețea sălbatică a naturii, ci mai ales printr-un crater numit Cactus. Sau Domul Runit, reamintesc jurnaliștii de la  ABC. 

Craterul este rezultatul unui test cu o bombă de 18 de kilotone, test care a avut loc în 1958. Locul a devenit un focar al deșeurilor radioactive strânse în aceste decenii. Cifra este șocantă: 85.000 de metri cubi, aceștia fiind sigilitați sub o cupolă megalitică alcătuită din 358 de panouri de beton.

Nota de plată a operațiunii de decontaminare a acestei zone oceanice? 239 de milioane de dolari.

După finalizarea Domului Runit, guvernul SUA a decretat insulele sudice și occidentale ale Enewetakului ca fiind sigure pentru oameni. Iar ca rezultat al anunțului oamenii au început, cu anii 1980, să se stabilească aici. Mai puțin pe insula Runit. Motivul este lesne de înțeles: fiorosul dom.

Numai că în ultimii ani s-a constat că situația este contrară anunțului făcut de Guvernul american.  Probele de teren au arătat că solul este contaminat, afectând flora și fauna locală, viețile celor 800 de locuitori fiind în pericol. Și nu doar al lor.

Cel mai alarmant semn este reprezentat de stadiul de uzură al domului, care prezintă multiple crăpături.

Până mai ieri, oficialii americani insistau că materiile radioactive izolate în hăul de beton nu reprezintă un pericol iminent – nici pentru mediu, nici pentru locuitori. Acum, însă, aceștia recunosc situația periculoasă, dar susțin că responsabilitatea juridică revine administrației insulelor Marshall.

De cealaltă parte, autoritățile insulare spun că bugetul nu le este suficient pentru a putea evita o posibilă catastrofă radioactivă în largul Pacificului și cer ajutorul SUA, aducând în discuție răspunderea morală pentru experimentele nucleare, scrie The Guardian.

„Toți îi spunem Bomba!”, zice Christina Aningi, directoarea singurei școli din Enewetak, citată de ABC. „Copiii înțeleg că stăm pe o insulă plină de otravă”.

Nivelul mării a început să crească, iar apa se infiltreză prin fisuri în interiorul domului, afirmă localnicii.

„Trebuie să înțelegeți: fundul domului este compus din rămăsițele exploziei. Adică, este un pământ permeabil. Prin urmare, apa intră în dom și nivelul ei crește și crește și crește...”, atrage atenția Michael Gerrard, președintele Institutului Pământului din cadrul Columbia University din New York.

Gerrard specifică: „Guvernul SUA a admis că un taifun major ar putea sfărâma cupola și dispersa întregul conținut radioactiv”.

Dar lucrurile rămân neschimbate, iar pericolul stă la pândă.

Cuvintele profesoarei Aningi sunt grăitoare: „Pentru noi, este ca un cimitir. Așteptăm să se întâmple dezastrul”